Câți români dețin criptomonede în 2022?
Europa de Est contează mult când vine vorba de criptomonede: 12% din activitatea crypto globală dintre 2019 și 2020 a avut loc aici. În 2021 a crescut și mai mult interesul iar în acest an criptomonedele au fost folosite inclusiv în mod oficial de statul Ucrainean, care a strâns astfel de donații după ce a început războiul.
Deși Europa este o zonă destul de micuță și neînsemnată la nivel global, în comparație cu activitatea crypto din Asia sau America, această piață și-a găsit peste tot adepți, inclusiv în România. Inflația este în creștere continuă după printarea banilor în exces din timpul pandemiei și, deși la noi se vede puțin mai greu, rezultatele sunt mai nefaste decât în alte țări, având o inflație declarată de peste 15%.
Ce îi atrage pe români?
Cei mai mulți români au auzit de crypto chiar dacă măcar în treacăt, iar Bitcoin este arhicunoscut în rândul cetățenilor. Deși la primul auz oamenii sunt retincenți, având în vedere trecutul economic instabil prin care au trecut familiile noastre de-a lungul timpul (în special în timpul crizelor bancare din anii ‘90 sau schema piramidală Caritas), din ce în ce mai mulți tineri care își doresc să facă un profit rapid se îndreaptă spre zona crypto.
Creșterile sunt mult mai mari și incomparabile față de oricare altă piață iar efortul este minimal pentru investirea pe durată medie și lungă, perfect pentru a atrage nu doar tinerii ci și investitorii veterani cu o experiență vastă pe alte piețe.
Cum arată lucrurile la nivel global?
La nivel global se preconizează că în următorii 10 ani criptomonedele vor ajunge la un miliard de oameni, BTC fiind deja adoptată oficial în câteva țări din lume, în timp ce multe altele discută despre opțiunile pe care le au. Până la sfârșitul anului trecut, existau 295 de milioane de utilizatori, dintre care peste 60 de milioane s-au alăturat pieței în a doua jumătate a anului. Rata de creștere a crescut sau scăzut în funcție de fluctuațiile prețurilor din piață. Bitcoin a început să scadă din luna Mai, de la 60.000 USD la 30.000, și s-a menținut în jurul acestei sume în Iunie și Iulie. În August, când a crescut din nou la peste 47.000 de USD, rata de creștere a utilizatorilor crypto a crescut cu peste 15%, semn că oamenii așteaptă confirmări ale pieței. Acest lucru poate să indice atât prudență cât și neîncredere, în timp ce rata a fluctuat la doar 1% în Septembrie, odată cu stagnarea prețului în jurul zonei de 40-45.000 USD.
Care este rata de adopție în România?
Potrivit Statista, crypto este piața preferată a românilor când vine vorba de investiții sau trading. 4 din 10 români au deținut sau dețin în prezent criptomonede iar peste 84% au declarat că au de gând să fie prezenți în această piață și pe viitor, declară un studiu întocmit de Ipsos. Studiul a fost publicat la sfârșitul lunii Februarie a acestui an, când piața se afla deja într-un episod corectiv. Așadar, răspunsurile sunt impresionante și denotă mult optimism în ceea ce privește viitorul criptomonedelor în țara noastră. La acest lucru bineînțeles că a contribuit și evoluția EGLD, una din cele mai puternice monede din prezent și cel mai celebru proiect românesc. De asemenea, interesul este mai ales prezent în rândul populației din orașele mari și medii, care au un nivel de trai mai ridicat față de alte zone, ceea ce poate induce că este o modalitate de a păstra bani sau de a face venit pasiv pe lângă job.
Dinamica creșterii ratei de adopție crypto în România a crescut cu 316% în ultimii 3 ani și probabil va continua să ne surprindă neîncetat. Deși este o piață volatilă și a scăzut cu mai mult de 60% de la maximele istorice, monedele și-au găsit multe linii surprinzătoare de suport, la care cei mai mulți nu se așteptau. Având în vedere toată situația geopolitică și economică pe care am avut-o în acest an, oamenii se așteptau să vină o iarnă mult mai friguroasă de atât. Piața se menține totuși la nivele decente, în ciuda a tot ce se întâmplă în lume – și va fi foarte interesant să vedem cum decurge viitorul piețelor în următoarele câteva luni.