Ce sunt atacurile cibernetice și cum ne ferim de ele?
Deseori auzim despre hackeri și atacuri cibernetice care în ziua de azi au ajuns să fie la ordinea zilei, iar piața crypto nu este un loc evitat de hackeri. Există tentative de furt de date și atacuri care vizează corporațiile, guvernele sau chiar și ONG-urile umanitare, iar riscul de a fi vizați de hackeri crește odată cu alfabetizarea digitală și mutarea activităților comerciale în sfera online. Odată cu creșterea pieței crypto s-au observat escrocheriile care au evidențiat lacunele de securitate prezente în unele proiecte crypto, unele din ele cu potențial imens și reputație impecabilă. Dar de ce au loc atacurile și cum ne putem feri de ele?
Ce sunt mai exact atacurile cibernetice?
Atacurile cibernetice sunt infracțiuni digitale făcute prin sisteme computerizate folosite împotriva sistemelor altor persoane, bănci, companii sau organizații private sau de stat. Infractorii dobândesc acces forțat la datele sistemelor pentru a fura bani, date, sau pot dezactiva computere pentru a le folosi în scopuri proprii, pentru a înrăutăți situația sau pentru alte atacuri. Acestea pot fi folosite în zilele noastre și ca armă de război, crescând foarte mult loviturile împotriva unei țări, în caz de conflict. Rezultatele pot fi devastatoare pentru oricine se confruntă cu hackeri, pierderile financiare sunt colosale iar reputația oricărei organizații scade dramatic dacă nu poate oferi securitate datelor.
Cum vizează atacatorii criptomonedele?
Piața crypto este un loc cu foarte mult potențial de creștere. Există în piață enorm de mulți bani atractivi pentru atacatori, iar faptul că nu este o piață reglementată oferă impresia că și în cazul în care atacatorii sunt prinși, nu li se poate întâmpla nimic. Este și motivul principal al discuției legate de confidențialitatea crypto și până unde putem merge încât siguranța finanțelor să rămână intactă. Acestea sunt cele mai întâlnite când vine vorba de portofele private și transferuri, dar pe lângă atacuri cibernetice tehnice mai există și conturile false de pe Instagram, Twitter sau Facebook, unde persoane sub numele false ale influencerilor dau tag celor care urmăresc conturile în comentarii sau cer în privat x sume de bani cu promisiunea unei rambursări foarte mari, grupurile de Discord sau Telegram cât și link-urile publicate pe site-uri care nu sunt oficiale sau de încredere.
Există mai multe tipuri de atacuri cibernetice
Una din principalele metode de a ataca sfera crypto rămâne phishingul – majoritatea atacurilor crypto s-au întâmplat astfel. Phishingul este o practică prin care se trimit e-mailuri care par a fi de la companii reputabile sau site-uri aproape identice cu originalul și de obicei apar primele în căutările browsere-lor, în funcție de fondurile alocate reclamelor. Acestea încearcă să-i determine pe utilizatori să-și dezvăluie parole sau informațiile sensibile care țin de conturi. Se întâmplă cu precădere ICO-urilor și le cad pradă începătorii sau persoanele care nu sunt foarte atente la detalii mici, precum o literă pusă invers, un punct sau domeniul site-ului. Ideea din spate este următoarea: să ceară bani, să strângă o bază de date cu utilizatori și datele acestora sau să fure criptomonede.
Atacurile ransomware au crescut și ele odată cu transformarea digitală, iar această metodă este folosită pentru stoarcerea de bani prin criptarea datelor sensibile, folosite pentru logarea în cont, iar odată blocat contul, infractorii cer bani utilizatorilor pentru a oferi accesul înapoi. Alte tipuri de campanii urmăresc șantajul și amenință diverse companii că dacă nu le oferă bani la timp vor avea parte de atacuri cunoscute drept DDoS. Motivul pentru care crypto este o piață atractivă pentru atacatorii cibernetici, indiferent de modalitatea de extorcare de bani, este că pot cere sau fura finanțe în criptomonede în mod anonim, după care este extrem de greu să fie prinși. Greu dar nu imosibil, câteva grupări de infractori digitali fiind prinse de Interpol sau Europol de-a lungul timpului.
Cum ne putem feri de atacuri?
Nu putem fi mereu la adăpost, dar putem lua tot felul de precauții pentru siguranța noastră, precum schimbarea parolelor frecvent, parole diferite și complicate pentru fiecare cont sau portofel în parte, tranzacționarea sumelor mici și medii pentru a nu deveni o țintă pentru hackeri. Nu în ultimul rând, trebuie să căutăm cu atenție detalii despre toți cei implicați în proiectul crypto care ne interesează și să fim extra atenți la adrese de portofele, site-uri web sau grupuri și conturi private.
Oricine poate deveni un investitor. La scară globală, criptomonedele reprezintă o clasă de active emergentă, cu un număr de investitori aflat în continuă creștere. În cadrul platformei IXFI, construim o comunitate crypto în care toată lumea este binevenită. Suntem serioși când spunem că oricine poate fi un investitor: creați un cont pe IXFI chiar astăzi și beneficiați de o suită largă de peste 350 de criptomonede, precum și de premii exclusive care se desfășoară lunar prin campanii promoționale.