Despre Aplicațiile Descentralizate – sau dApps
Majoritatea serviciilor pe care le cunoaștem și folosim în viața reală sunt centralizate, ceea ce înseamnă că sunt gestionate și administrate de o anumită entitate, fie ea corporație sau companie de stat. Fiecare tranzacție făcută prin bancă este verificată și validată de personal autorizat, orice vizită la un medic se petrece cu ajutorul asistenților cât și a clinicii – pentru programări, fișe sau rețete. Alte servicii sunt puțin mai hibride – cum sunt de exemplu platformele Meta – prin care trimitem mesaje în mod direct, criptate, fără a fi accesate de alte persoane între timp. Dar chiar și acolo, dacă într-o zi pică serverul, pică întregul serviciu de mesagerie. Odată cu tehnologia Blockchain avem parte de un sistem mult mai descentralizat decât cu ce suntem deja dezobișnuiți, iar o invenție recentă o reprezintă aplicațiile descentralizate.
Ce sunt mai exact dApps?
Aplicațiile descentralizate sunt aplicații digitale similare celor pe care le folosim deja doar că în loc să fie administrate de companii, funcționează pe Blockchain și sunt complet descentralizate, permițând comunicarea directă peer-to-peer. Transferul de date are loc prin contractele inteligente înregistrate pe Blockchain, așadar dApps funcționează autonom similar cu o organizație descentralizată DAO. Având în vedere inovația tehnologică de la baza acestei invenții, au ajuns în atenția publicului care dorește să nu trebuiască să se bazeze pe un singur server sau pe o sursă centralizată când vine vorba de informațiile personale, mesaje, e-mailuri, sau multe alte lucruri pe care le preferăm private.
Cum funcționează și ce fac?
Ele există pe Blockchain cu ajutorul contractelor inteligente și funcționează fără nici un fel de intervenție terță, prin token-urile utilitare ale rețelei native. Cu ajutorul acestor token-uri se deține parte din aplicația respectivă de persoana care o folosește, fiind așadar un sistem bazat pe comunitatea care ia parte la folosirea lui. Codurile de identificare ale aplicațiilor descentralizate pot funcționa doar pe o singură platformă – de cele mai multe ori, acestea sunt site-uri web speciale cu un cod personalizat. În funcție de traficul din aplicație se plătesc și comisioane (cum ar fi gas-ul în cazul Blockchain-ului Ethereum). Tranzacțiile făcute prin contracte inteligente sunt imuabile și nu pot fi schimbate, șterse sau modificate – dar dacă nu selectăm corect ce trebuie sau nu avem suficiente fonduri, pur și simplu tranzacția nu va trece prin sistem și va fi anulată de contractele inteligente înainte să aibă loc.
Pe ce tipuri de rețele Blockchain pot funcționa?
dApps funcționează pe rețele de baze de date distribuite, publice și open-source, complet transparent. Tocmai pentru că este un concept asemănător cu DAO, este nevoie de acest context transparent pentru ca utilizatorii să participe direct și deschis la tranzacțiile sau schimburile de informații de pe aplicații. Siguranța aplicațiilor este deținută în special de faptul că fiecare utilizator deține cotă parte, fără să existe posibilitatea de sabotare, similar după modelul Proof-of-Stake folosit de Ethereum sau alte rețele care folosesc acest mecanism de consens. Având în vedere că este nevoie de contracte inteligente ca aplicațiile să funcționeze, dApps pot funcționa pe rețele care utilizează mecanismul Proof-of-Stake. Algoritmii de consens lucrează cu protocoalele necesare pentru a permite rețelelor de noduri din Blockchain să facă schimbări în cadrul acestora.
Avantajele și dezavantajele aplicațiilor descentralizate
Avantajele observate sunt păstrarea anonimatului persoanei și protejarea identității sau a datelor personale, având nevoie doar de un portofel digital. Este de asemenea genul de platformă unde nu putem fi cenzurați, așa că libertatea de exprimare este la ea acasă, indiferent că vorbim despre libertatea de a protesta împotriva unui guvern sau alegerea de a transmite online ceea ce gândim. Toate informațiile sunt susținute de aceeași tehnologie criptografică din spatele tuturor criptomonedelor, ceea ce înseamnă că tranzacțiile nu pot fi hack-uite, decât dacă este spartă întreaga rețea Blockchain. Având în vedere dificultatea tehnică de a sparge o întreagă rețea, acest lucru este extrem de puțin probabil, deși nu imposibil.
Dezavantajele aplicațiilor descentralizate se învârt în jurul stadiului experimental la care sunt acestea, cu îngrijorări în privința posibilității de scalare la nivel înalt cât și a intențiilor utilizatorilor cu privire la folosirea platformei. Interfața este de asemenea un alt aspect de luat în considerare, deoarece trebuie să fie cât mai prietenoasă pentru a putea fi folosite aplicațiile de cât mai mulți oameni și în cât mai multe cazuri de care avem nevoie în viața reală – jocuri video, rețele sociale șamd.
Oricine poate deveni un investitor. La scară globală, criptomonedele reprezintă o clasă de active emergentă, cu un număr de investitori aflat în continuă creștere. În cadrul platformei IXFI, construim o comunitate crypto în care toată lumea este binevenită. Suntem serioși când spunem că oricine poate fi un investitor: creați un cont pe IXFI chiar astăzi și beneficiați de o suită largă de peste 350 de criptomonede, precum și de premii exclusive care se desfășoară lunar prin campanii promoționale.