Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a transmis, joi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a procuroarei Mihaiela Moraru-Iorga în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a procurorului Iulian-Remus Popa în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), informează ministerul. Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis avize negative pentru cei doi.
„În data de 04.09.2023 a fost declanşată procedura de selecţie în vederea formulării către Preşedintele României a unor propuneri de numire în funcţii de conducere din cadrul parchetelor, în conformitate cu art. 144, alin (1) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În derularea procedurii, în perioada 06.11.2023 – 16.11.2023 la sediul Ministerului Justiţiei s-au desfăşurat interviuri cu candidaţii care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru participarea la selecţie.
La data de 28.11.2023, ministra justiţiei a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii propunerile în vederea emiterii de către Secţia de procurori a avizului prevăzut de art. 147, alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, precizează comunicatul de presă al Ministerului Justiţie.
După finalizarea interviului, au avut loc consultări extinse privind modul în care fiecare dintre candidaţi şi-a susţinut candidatura, în considerarea rolului membrilor comisiei de a o sprijini pe ministra justiţiei în desfăşurarea acestuia, mai spune sursa menţionată.
În urma interviului desfăşurat la data de 10 ianuarie şi după analiza întregii proceduri de selecţie, ministra Justiţiei a decis să continue procedura prin transmiterea către Preşedintele României a propunerilor de numire în funcţiile de conducere ale celor doi candidaţi.
„Doamna procuror MORARU-IORGA Mihaiela are o solidă experienţă profesională, este specializata în combaterea infracţiunilor de corupţie, cu activitate îndelungată în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Proiectul său de management este compatibil cu viziunea de dezvoltare şi cu liniile de acţiune instituţională ale procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, oferind elemente de instrumentar managerial apte sa asigure atingerea obiectivelor generale asumate şi, în special, consolidarea luptei împotriva corupţiei.
Domnul procuror POPA Remus-Iulian este un procuror cu o experienţă multilaterală şi recunoscută în mediul profesional din care provine, îmbină complementar pregătirea profesională şi cunoştinţele de management judiciar, conştientizând necesitatea adaptării Secţiei la continua evoluţie a infracţionalităţii, importanţa recuperării produsului infracţional, a digitalizării şi cooperării interinstituţionale.
Ambii procurori deţin calităţile profesionale şi personale apte să contribuie la eficientizarea activităţii structurilor de parchet pentru a căror conducere au candidat, lucru confirmat şi prin consultarea avută, înainte de trimiterea acestor propuneri, cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai spune comunicatul de presă al MJ.
Astfel, în virtutea prerogativelor legale, ministra justiţiei a transmis joi Preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, următoarele propuneri, în conformitate cu art. 148 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
CITIȚI ȘI: