Cornel Dinicu poate fi anchetat în libertate. Patronul Fermei Dacilor a scăpat din arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă
Cornel Dinicu, patronul complexului turistic Ferma Dacilor mistuit din temelii, scapă de arestul la domiciliu şi va fi cercetat sub control judiciar, a decis, luni, Judecătoria Ploieşti.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au respins propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Dinicu şi au înlocuit această măsură preventivă cu măsursa controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia nu este definitivă.
Arest la locul faptei
Un incendiu devastator soldat cu opt morţi, între care trei copii, s-a produs, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023, la Ferma Dacilor din Tohani.
Iniţial, Cornel Dinicu a fost acuzat de distrugere din culpă și arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit surselor Gândul, Cornel Dinicu ar fi făcut chiar o cerere să-și ispășească arestul al domiciliu în ruinele Fermei.
Administratorii complexului turistic – Cornel Dinicu,Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Patronul de la Ferma Dacilor a fost plasat, pe 5 februarie, în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Judecătorii de la Tribunalul Prahova au respins propunerea procurorilor de prelungire a arestului în detenție. La rândul lor, administratorii firmei, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, vor rămâne timp de 60 de zile sub control judiciar.