DNA cere redeschiderea dosarului ISU-Ferma Dacilor. Cererea se judecă joi la tribunalul Prahova
Cererea procurorilor DNA de redeschidere a urmăririi penale în dosarul care viza modul în care au fost făcute controalele la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor, a fost depusă la Tribunalul Prahova. Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii vor judeca, în data de 11 ianuarie, dosarul care are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală”, intimaţi fiind fostul prim-adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Dumitru Elisei, şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, informează Agerpres.
Solicitantul confirmării de redeschidere a urmării penale este DNA Bucureşti, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Arafat a confirmat bubele ISU Prahova
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la sfârşitul lunii decembrie, că se ştia că la ISU Prahova sunt anumite probleme, motiv pentru care foştii şefi de la această instituţie s-au pensionat în urmă cu doi ani, plecând din serviciu „nu cu voia lor”.
„Vreau să subliniez un lucru. Fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct s-au pensionat, plecând din serviciu, nu cu voia lor. Deci, la ISU Prahova se ştia că sunt anumite probleme, motiv pentru care au plecat primii doi de la nivel de conducere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani. Normal, nu ştiam de situaţia specifică a Fermei Dacilor, dar au fost eliminate persoane din sistem, prin trecerea în rezervă, ştiind că există anumite probleme acolo”, a afirmat Arafat, într-o conferinţă de presă.
Controale de protocol în crame și pensiuni
Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi închis ochii la nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor. Colonelul Elisei Dumitru Tiberiu a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe.
DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru Tiberiu în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.
În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL. Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment, iar în schimb ar fi primit o masă de protocol.
Incendiul devastator izbucnit, în data de 26 decembrie, la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt victime, respectiv cinci adulţi şi trei copii.
Printre cei decedaţi se află şi unul dintre copiii patronului complexului turistic, Cornel Dinicu, arestat preventiv pentru distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.
Alte două persoane implicate în administrarea pensiunii – Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, se află în arest la domiciliu.