Prima pagină » Florin Țurcanu, fostul președinte al CJ Botoșani, eliberat condiționat după doar zece luni de închisoare. El fusese condamnat pentru corupție

Florin Țurcanu, fostul președinte al CJ Botoșani, eliberat condiționat după doar zece luni de închisoare. El fusese condamnat pentru corupție

Florin Țurcanu, fostul președinte al CJ Botoșani, eliberat condiționat după doar zece luni de închisoare. El fusese condamnat pentru corupție

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost eliberat condiționat din închisoare. În luna decembrie a anului trecut el a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru corupție. Miercuri, după doar 10 luni, el a fost pus în libertate, în baza unei sentinţe definitive a Tribunalului Botoşani.

Judecătorii au dispus, miercuri, liberarea condiţionată a lui Ţurcanu, la zece luni de la condamnarea sa. Punerea în libertate a fostului preşedinte CJ a fost decisă în luna iulie de Judecătoria Botoşani, însă procurorii au contestat măsura, dosarul ajungând astfel la Tribunalul Botoşani. Magistraţii instanţei superioare au respins contestaţia Parchetului, permiţând lui Ţurcanu să părăsească unitatea de detenţie.

Motivarea judecătorilor

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 1013 din 18 iulie 2023, pronunţată în dosarul nr. 9461/193/2023 al Judecătoriei Botoşani, cu privire la persoana condamnată Ţurcanu Florin. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 octombrie 2023”, se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Botoşani postată pe portalul instanţelor de judecată portal.just.ro.

Președintele Țurcanu a cerut și  primit bani să-și construiască o casă

Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce, în perioada iunie 2013 – septembrie 2014, în calitate de preşedinte al CJ Botoşani, a pretins şi primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru din familia sa.

Procurorii au susţinut că banii şi foloasele materiale au provenit de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, administrator în drept sau în fapt al firmelor Cornell’S Floor SRL, Omniutil SRL şi Tino Unitrans SRL. Acesta ar fi construit casa, beciul, gardul, fosa septică, reţeaua de apă şi canalizare şi a executat lucrări de finisaje, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termice, lucrări a căror valoare s-ar fi ridicat la peste 272.000 de lei. La aceste cheltuieli s-au adăugat, potrivit rechizitoriului, şi cele privind achiziţionarea unor aparate electrocasnice, precum televizor sau frigider, dar şi perdele şi o canapea.

Afaceristul Bîrsan a cerut și primit contracte de lucrări și achiziții

În schimbul execuţiei lucrărilor, Florin Ţurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că îşi va folosi influenţa, dată de ascendentul funcţiei pe care o deţinea, pentru a interveni asupra unor funcţionari publici din cadrul CJ Botoşani şi din cadrul primăriilor Avrămeni şi Dîngeni din judeţul Botoşani, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredinţare directă, a trei contracte de lucrări şi furnizare de bunuri către firmele SC Omniutil SRL şi SC Tino Unitrans SRL, administrate de Bîrsan, precum şi efectuarea cu celeritate a plăţilor aferente acelor contracte.

În acelaşi scop, Florin Ţurcanu i-a promis lui Marcel Bîrsan că are influenţă şi că urma să intervină asupra membrilor comisiilor de licitaţie, funcţionari publici din cadrul CJ cu atribuţii în materia achiziţiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze firma Cornell’s Floor SRL, în asociere cu alte firme sau ca şi subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câştigarea licitaţiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuţie lucrări a căror finanţare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat şi bugetul local, CJ Botoşani având calitatea de autoritate contractantă, au mai stabilit procurorii DNA.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?