“Marea Prescripție” nu poate fi aplicată în cazul infractorilor care lezează interesele financiare ale UE. Ce a decis Curtea de Justiție a Uniunii

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) atenționează Justiția Română să continue procesele în spețele de corupție care afectează interesele comunitare. Altfel, hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții Constituționale din România sunt obligatorii, cu excepția cazurilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE. CJUE a răspuns luni într-un caz semnalat de Curtea de Apel Brașov în legătură cu deciziile Curții Constituționale a României privind prescripția. “Marea prescripție”, care face scăpat un val de infractori, care au devalizat România, afectează și Uniunea Europeană. CJUE precizează că instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența națională care creează un risc sistemic de impunitate – apărarea de pedeapsă a unui infractor determinată de anumite împrejurări speciale, prevăzute de lege – pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Adică, nu poți să îi salvezi de la pedeapsă pe infractori printr-o decizie CCR, cu încălcarea dreptului Uniunii Europene.

Potrivit site-ului ReJust – portalul de jurisprudență al CSM – în ultimul an, de la data emiterii deciziei CCR la zi, un număr de 5.512 de procese penale au fost închise pe rolul instanțelor, urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție.

Motivația Curții de Justiție a Uniunii Europene

Motivația CJUE la decizia cu privire la faptul că nerespectarea obligației de a prevedea sancțiuni penale efective în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii încalcă dreptul Uniunii:

• Dreptul Uniunii impune statelor membre să combată frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o reprimare efectivă a infracțiunilor legate de astfel de fraude.
• Ori, soluțiile jurisprudențiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile în discuție care nu este compatibil cu cerințele dreptului Uniunii.
• Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior).
• Obligațiile instanțelor naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și necesara protecție a drepturilor fundamentale Curtea amintește că instanțele naționale trebuie să lase neaplicate reglementarea și jurisprudența naționale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni.
• Cu toate acestea, o asemenea obligație poate să contravină drepturilor fundamentale.
• În această privință, Curtea consideră că, atunci când o instanță a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziții sau a unei măsuri naționale care, într-o situație în care acțiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a acestor drepturi, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și nici supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii.
• Aplicând această jurisprudență în speță, Curtea distinge principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum a fost aplicat și interpretat în jurisprudența națională în discuție, de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior).
• În măsura în care această jurisprudență se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, Curtea, după ce a subliniat importanța acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, concluzionează că instanțele naționale, prin derogare de la obligația lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt ținute să lase neaplicată această jurisprudență.
• În schimb, instanțele naționale nu sunt autorizate să aplice un standard național de protecție privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare.
• În această privință, Curtea subliniază că, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui standard, pe de o parte, și a cerințelor dreptului Uniunii, pe de altă parte, instanțele naționale nu pot repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispozițiilor naționale pertinente.
• O asemenea repunere în discuție ar avea astfel drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripției timp de aproape patru ani în România.
• În temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, o decizie pronunțată cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea dreptului Uniunii pentru soluționarea litigiului particular.

În consecință, această instanță nu poate fi împiedicată să dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conformă cu decizia sau cu jurisprudența Curții, înlăturând la nevoie o jurisprudență națională care constituie un obstacol în calea deplinei eficacități a acestui drept. Un astfel de comportament al judecătorului național nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinară.

Potrivit site-ului ReJust – portalul de jurisprudență al CSM – în ultimul an, de la data emiterii deciziei CCR la zi, un număr de 5.512 de procese penale au fost închise pe rolul instanțelor, urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție.

Judecătorii pot ignora deciziile Curții Constituționale “nepedepsiți”

Judecătorii care aplică dreptul UE și înlătură o reglementare națională care constituie „un obstacol” în combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE nu riscă o sancțiune disciplinară, pentru că nu comit o abatere disciplinară.

Judecătorii pot decide, așadar, dacă un process în care sunt judecate astfel de fapte continuă în ciuda deciziilor CCR privind prescripția.

La începutul lunii iulie, DNA a transmis o decizie de încetare a susținerii concluziilor din rechizitoriile DNA în dosarele în care s-ar fi împlinit termenul de prescripție. Nu a așteptat decizia de astăzi a CJUE.

În virtutea regulilor transparenței, ar fi normal ca procurorul-șef al DNA să ofere niște explicații publice referitoare la acest aspect, comentează fostul ministru al Justiției, Stelian Ion pe Facebook.

Citiți și: EXCLUSIV VIDEO | Cum se pot compromite dosare penale și cum pot scăpa posibili vinovați. Medic legist: ”Cu cât eliberezi o expertiză medico-legală mai târziu, cu atât ții pe loc mai mult ancheta și se împlinește termenul de prescripție”

Decizia Curții Constituționale care reglementează întreruperea prescripției, publicată în Monitorul Oficial. Explicațiile unui avocat despre consecințele hotărârii CCR

Elena UDREA scapă de dosarul Hidroelectrica după decizia CCR privind prescripția. Instanța a dispus confiscarea a 3,4 milioane de euro