Prima pagină » Răspunsul IREAL al unui fost procuror, prins cu plantația de canabis în podgorie. Ar putea „revoluționa” lumea gastronomiei!

Răspunsul IREAL al unui fost procuror, prins cu plantația de canabis în podgorie. Ar putea „revoluționa” lumea gastronomiei!

Răspunsul IREAL al unui fost procuror, prins cu plantația de canabis în podgorie. Ar putea

Un fost procuror la Parchetul Panciu, județul Vrancea, în vârstă de 65 de ani, este cercetat pentru cultivarea și deținerea de droguri de risc, după ce procurorii au executat două percheziții la proprietăți din orașul vrâncean. A fost, astfel, descoperită o cultură ilegală de cannabis, disimulată într-o plantație de vie, fiind recoltate 241 de plante și mai multe fragmente vegetale, reprezentând muguri de cannabis. Ceea ce a uimit însă foarte tare fost răspunsul fostului „justițiar”, cu privire la întrebuințarea canabisului.

În trecut s-a mai făcut o percheziție la una din proprietățile sale, iar la momentul respectiv a declarat că folosește plantele pentru a face o plăcintă tradițională cu semințe de canabis, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Nu sunt primele percheziții la proprietățile fostului procuror

La o acțiune precedentă a oamenilor legii, acesta declarase că folosește plantele pentru a face o plăcintă tradițională cu semințe de canabis.

Amintim că, în urmă cu câțiva ani, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea şi procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Vrancea au desfăşurat, pe raza judeţului, o acţiune de prindere în flagrant a unui grup infracţional organizat, din care făceau parte patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 45 ani, toţi din municipiul Focşani.

Canabisul, unul dintre cele mai consumate droguri în România

Directorul Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija, a vorbit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, despre mirajul substanțelor psihoactive, inventivitatea traficanților și drogurile legale, precum canabinoizii, efectele neștiute ale acestora și alertele date în legătură cu unele dintre aceste substanțe legale.

  • Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populația generală (locul 2 în clasamentul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanțe psihoactive), cât şi de elevi, potrivit datelor din ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog, care cuprinde datele din 2021.
  • În privința urgențelor medicale determinate de consumul de droguri, au fost înregistrate 1.742 de cazuri, în care a fost semnalat consumul cel puțin al unui drog ilicit. Canabisul și noile substanțe psihoactive sunt raportate, în procente similare (27,5% pentru canabis și 26,8% pentru NSP), în peste jumătate dintre cazurile de urgențe pentru care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite.
  • Consumul de medicamente a fost raportat în 23,8% dintre cazurile de urgență înregistrate. Opiaceele au fost raportate în 7% dintre cazuri, iar consumul de stimulanți a fost menționat în aproximativ 10% dintre cazuri (3,7% cocaină și 6,5% stimulanți, alții decât cocaina).
  • Cele mai multe cazuri de urgență au fost înregistrate pentru persoane tinere, sub 35 de ani (77,1%).
  • Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani).

CITEȘTE ȘI:

ANUNȚ important după tragedia de la 2 mai. Elevii ar putea fi testați antidrog în școli, dacă au comportament specific consumului de droguri

EXCLUSIV | Cum s-a schimbat în pandemie profilul dependentului de droguri. ”Mulți consumă la adăpostul caselor. Poate fi problemă de sănătate publică”

EXCLUSIV VIDEO | De la o primă doză la supradoză. Psihologul Agenției Antidrog: „Sunt foarte mulți tineri care nu au ratat nici o substanță”

EXCLUSIV VIDEO | Consumul de droguri în rândul elevilor, un fenomen scăpat de sub control? Directorul Agenției Antidrog: ”Sunt tot felul de substanțe la îndemâna copiilor, combinații de medicamente care pot crea senzații halucinogene”

EXCLUSIV| Cum văd părinții problema drogurilor în școli. ”Există consum pentru că ofițerii specializați stau într-o zonă de confort, vin doar la pont”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?