Au fost deschise dosare penale pentru românii care nu respectă regulile carantinei la domiciliu
Haosul și încălcarea măsurilor cresc o dată cu numărul cazurilor confirmate de coronavirus din România. Măsura izolării la domiciliu a fost încălcată, transmite observator.tv.
În Bihor, autorităţile au avut parte de o surpriză. Oameni care trebuiau să stea în izolare la domiciliu nu erau acasă.
La această adresă ar trebui să stea închis 14 zile un bărbat care a călătorit în Italia, într-o zonă cu risc. La uşă însă nu răspunde nimeni.
Echipe de poliţişti şi medici DSP au mers astăzi într-o vizită inopinată în casele a 30 dintre cei 168 de bihoreni izolaţi la domiciliu. Au descoperit că bărbatul se afla izolat, dar în altă parte pentru că le dăduse o adresă greşită.
De negăsit a fost şi un cetăţean italian stabilit lângă Oradea, la a cărui poartă echipele de inspecţie au sunat minute în şir.
Nu sunt primele cazuri în care măsura izolării la domiciliu a fost încălcată.
Dumitru Ţiplea, prefectul judeţului Bihor: „Ieri s-a găsit o familie care nu era acasă în integralitate şi s-a mers aseară din nou, s-au verificat şi dimineaţă şi au fost găsiţi acasă şi atunci s-a primit un avertisment din partea echipei de control”, a declarat pentru observator.tv
O situaţie similară s-a petrecut şi în Olt, unde şase cetăţeni chinezi, ajunşi pe 25 februarie în ţară, s-au plimbat nestingheriţi între Slatina şi Olt. Acum au fost cazaţi într-un hotel, unde vor sta 14 zile în izolare.
Trei dosare penale sunt deschise în ţară pentru încălcarea regulilor în Neamţ, Vâlcea şi Sălaj.
La nivel naţional, peste 8.000 de persoane au fost plasate în izolare la domiciliu sau în carantină, până în prezent. Sunt oameni care au călătorit în zone de risc sau au simptome alarmante.