Falsul procuror „Păun”, care i-a cerut sute de mii de euro omului de afaceri Ioan Niculae ca să îl scape de un dosar, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare
Eugen Holban, bărbatul care se recomanda „procuror Păun”, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. El a cerut sute de mii de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae și de la fostul deputat PNL Marin Anton, promițându-le că îi va scăpa de dosarele penale care îi vizau.
Escrocul a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani și 6 luni pentru trafic de influență. Pedeapsa a fost contopită cu o condamnare mai veche, motiv pentru care a rezultat o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
„A promis în mod ferm şi expres obţinerea unei soluţii de achitare”
Potrivit motivării judecătorilor, „inculpatul a promis în mod ferm şi expres obţinerea unei soluţii de achitare, indicând şi funcţionarii spre care se va îndrepta traficul de influenţă, respectiv, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, suficient ca modalitate de referire, funcţionari competenţi pentru dispunerea unei soluţii de achitare într-o cauză penală”.
„În concret, gravitatea faptei ce se reține în sarcina inculpatului este una ridicată, având în vedere importanţa valorilor sociale ocrotite, precum şi de modalitatea concretă în care a acţionat. Astfel cum rezultă din probatoriul administrat, inculpatul a pretins sume mari de bani, 600.000 euro, redus ulterior la 400.000 euro, în schimbul traficării influenţei asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, în final, faptele de genul celor săvârşite de inculpat subminând încrederea cetăţenilor în bunul mers al justiţiei şi al instituţiilor statului”, conform motivării instanței, consultată de Ziare.com.
Decizia de condamnare nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Vă recomandăm să citiți și: