Adevăratul motiv pentru care Dani Mocanu stă în închisoare 6 luni. Explicațiile unui avocat
Cântărețul de manele Dani Mocanu a fost găsit vinovat de instigare la ură și discriminare la sfârșitul lunii aprilie, fiind obligat la plata unei amenzi penale. Însă acesta trebuie să petreacă 6 luni în închisoare. Un avocat explică faptul că manelistul nu a fost condamnat la închisoare în dosarul referitor la versurile unei melodii, ci în altul referitor la conducerea unui autoturism, deși avea permisul suspendat.
Avocatul Adrian Toni Neacșu explică faptul că Dani Mocanu a fost obligat de instanță să plătească o amendă penală de 15.000 de lei în dosarul referitor la instigare la ură și discriminare, potrivit art. 369 din codul penal, faptă săvârșită prin versurile melodiei „Curwa”.
De ce stă, de fapt, Dani Mocanu 6 luni la închisoare
Adrian Toni Neacșu explică faptul că manelistul fusese condamnat definitiv în 2017 la 6 luni de închisoare deoarece fusese prins în timp ce conducea fără permis, întrucât îl avea suspendat. La momentul respectiv, instanța a fost „blândă” și a dispus amânarea executării pedepsei, însă cu o condiție – cel în cauză nu trebuia să mai săvârșească nicio infracțiune în termen de 2 ani.
„Judecătoria Pitești i-a dat spre executare efectivă în penitenciar pedeapsa de 6 luni închisoare pentru că nu putea să facă altfel.
Dani Mocanu a încălcat condițiile amânării aplicării unei pedepse de 6 luni închisoare la care a fost condamnat definitiv în 2017 (d.p. nr. 677/28.06.2017 a CA Pitești) pentru conducerea unui autoturism cu permisul suspendat.În acel dosar cântărețul și-a recunoscut fapta astfel încât deși a fost condamnat la închisoare instanța a fost blândă și a dispus amânarea aplicării pedepsei (adică neexecutarea ei).
În termenul de încercare de 2 ani acesta nu trebuia să mai săvârșească nici o infracțiune sub sancțiunea executării obligatorii a pedepsei de care fusese scutit.
Exact acest lucru s-a întâmplat, cântărețul a săvârșit o nouă infracțiune iar judecătorul, indiferent cât de blând dorea să fie pentru noua faptă, era obligat de legea penală să dispună executarea efectivă în penitenciar a celor 6 luni de închisoare anterioare.Ironic este că Dani Mocanu mai avea doar 2 luni din termenul de încercare, astfel încât dacă lansa melodia cu pricina în iunie în loc de aprilie 2019 mergea albit în fața judecătorului.”, a explicat avocatul într-o postare pe Facebook.
Dosarele de incitare la ură și discriminare, „foarte rare”
De asemenea, acesta a precizat și faptul că un astfel de dosar, de incitare la ură și discriminare, este destul de rar.
„Cazul în sine este foarte important, pentru că dosarele pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare sunt foarte rare în justiția noastră. Din 2014, când a intrat în vigoare noul cod penal, s-au înregistrat doar 4 astfel de dosare, din care în două avem achitări iar în celelalte două condamnari cu suspendarea sub supraveghere (adică nu în penitenciar), de 1 an închisoare respectiv 1 an și 6 luni închisoare. Legea prevede pedeapsa de până la 3 ani sau amenda penală”, a mai precizat avocatul Adrian Toni Neacșu.
Dani Mocanu susține că a primit 6 luni de închisoare „pentru o melodie”
Cântărețul Dani Mocanu, care la finalul lui 2020 își anunța pe Facebook sfârșitul carierei în industria manelelor, a transmis în urmă cu o zi un mesaj pe Facebook în care susține că a primit „6 luni de închisoare pentru o melodie”.
„6 luni de închisoare pentru o melodie… dar de ce eu din atâția artiști??? Am să vorbesc cu Dumnezeu să rezolve situația și să se răzbune pe toți cei care îmi vor răul. Țineți-vă bine… cu Dumnezeu nu e de joaca”, a transmis Dani Mocanu care a lansat la începutul acestui an o melodie dedicată lui Dumnezeu.