Administratorii „Fermei Dacilor” şi Cornel Dinicu, AUDIAȚI din nou / După-amiază, vor fi duși la instanță cu propunere de arestare

Publicat: 03 01. 2024, 12:35
Actualizat: 03 01. 2024, 13:10
Patronul de la „Ferma Dacilor”, Cornel Dinicu

Administratorii de la „Ferma Dacilor” şi fondatorul pensiunii, Cornel Dinicu, reţinuţi în cursul zilei de marți, au fost duşi, miercuri, din nou la audieri.

Cei trei au fost duși, miercuri dimineața, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova pentru a dat explicații în dosarul deschis ca urmare a incendiului de la „Ferma Dacilor”, soldat cu opt morți.

Ulterior, aceştia vor fi duşi la Judecătoria Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă, conform Agerpres.

Trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar şi doi administratori în fapt) ai Fermei Dacilor au fost reţinuţi, marţi seară, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Pensiunea Ferma Dacilor, din Tohani, care a ars ca o torță, deținută de controversatul Cornel Dinicu / Sursa FOTO: observatorulph.ro

Patronul de la „Ferma Dacilor” și doi administratori, reținuți după audierile de marți

Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta drept fondatorul complexului turistic Ferma Dacilor, și doi administratori au fost reținuți pentru 24 de ore, în cursul zilei de marți, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Aceștia au mai transmis că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și șase persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Din cercetările efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani.

„Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu”, se arată în comunicat.

Sursa probabilă a incendiului

Procurorii arată că situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării în 26 decembrie a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova precizează că în cauză s-a dispus, de asemenea, efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alte trei persoane.

Una dintre acestea este cercetată săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată – două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată – două acte materiale. „Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, transmit procurorii.

O altă persoană este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, „constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții”.

„În raport de cea de-a treia persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (…) – trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (…) – trei acte materiale, (…). La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu (…) ”.

Vă recomandăm să citiți și: 

FILMAREA care ar putea schimba la 180 de grade ancheta din dosarul „Ferma Dacilor”/ Avocat: „Dacă era din interior, focul se distribuia în altă formă”

Fragmente de os găsite în rămășițele carbonizate de la Ferma Dacilor. Trupul neînsuflețit al celei de-a opta victime e de negăsit

EXCLUSIV | Cum s-ar fi declanșat incendiul devastator de la Ferma Dacilor. Ce s-a întâmplat la mansarda unde erau cazate victimele

UPDATE: VIDEO | Raed Arafat spune că tragedia de la „Ferma Dacilor” putea fi prevenită / IGSU: Prim-adjunctul ISU Prahova a falsificat documente