Prima pagină » Justiție » Bărbat din Arad reţinut după ce a descărcat sute de materiale pornografice cu copii și le-a distribuit altor persoane

Bărbat din Arad reţinut după ce a descărcat sute de materiale pornografice cu copii și le-a distribuit altor persoane

Bărbat din Arad reţinut după ce a descărcat sute de materiale pornografice cu copii și le-a distribuit altor persoane

Un bărbat din Arad a fost reţinut, miercuri, pentru pornografie infantilă, după ce a accesat de sute de ori site-uri de pe care descărca materiale pornografice în care apar copii în ipostaze sexuale. Procurorii DIICOT cer arestarea lui preventivă, o decizie urmând să fie luată joi de Tribunalul Arad.

Pocurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Arad, au făcut două percheziţii domiciliare, în judeţul Arad, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă calificată, prin intermediul unui sistem informatic, şi continuată.

„În cauză s-a reţinut faptul că, pe parcursul unui an (în perioada 19.12.2020 – 13.12.2021), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, folosind acelaşi mod de operare, un suspect a accesat în mod repetat (de 241 de ori) prin intermediul sistemelor informatice, la date diferite, sute de materiale pornografice cu minori, prin folosirea unor reţele „peer-2-peer” (P2P), respectiv prin utilizarea aplicaţiei EMULE, materiale pornografice în care apar minori în ipostaze sexuale explicite, pe care le-a descărcat şi deţinut în sistemul său informatic, în vederea distribuirii către alte persoane”, potrivit DIICOT.

Bărbatul acuzat de pornografie infantilă a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi va fi prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?