Un bărbat i-a pormis unui proxenet că îl „scapă” de un dosar deschis de DIICOT dacă îi dă 23.000 de euro / DNA a intrat pe fir și l-a prins „în fapt”
Un bărbat a fost reținut pentru trafic de influență, după ce i-a promis unui proxenet că îl „scapă” de un dosar pe care DIICOT l-a deschis pe numele său, contra sumei de 23.000 de euro. DNA l-a prins în flagrant când primea banii.
În același dosar, a fost pusă sub controlă judiciar o altă persoană, suspectată de complicitate la trafic de influență.
Bărbatul a garantat că poate să „îi pună o vorbă bună” la un procuror DIICOT
„În perioada de 14 – 16 aprilie 2024, inculpatul M.B.M., beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 23.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. și că-l va determina pe acesta să dispună o soluție de clasare într-un dosar în care martorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
În contextul menționat mai sus, la data de 18 aprilie 2024, inculpatul M.B.M. ar fi primit de la martor suma de 23.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, anunță, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 18 aprilie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea IGPR – Biroul de Operațiuni Speciale Iași.