Cum a scăpat de cazier angajatul ASSMB care i-a tăiat gâtul fostei iubite și acum a ajuns pe lista privilegiaților viceprimarului Tomescu (EXCLUSIV)
Bărbatul propus de viceprimarul Horia Tomescu pentru Consiliul de Administrație al Centrului de Tratament al Toxico-dependenților „Sfântul Stelian” a reușit să-și curețe cazierul cu foarte puțin timp înainte să fie angajat ca șef la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, instituție aflată în subordinea Primăriei Generale. Acesta ispășise cinci ani dintr-o condamnare de opt de ani de pușcărie, pentru tentativă de omor, după ce, în iulie 2004, i-a tăiat gâtul fostei sale iubite, în urma unei crize de gelozie.
Primăria Capitalei a fost, miercuri, în centrul unui scandal politic, după ce consilierii generali de la USR-PLUS au respins bugetul instituției, care, în consecință, riscă să intre în incapacitate de plată.
Miza ar fi dreptul de semnătură pe care îl cer cei de la USR-PLUS pentru viceprimarul Horia Tomescu, un apropiat de-ai lui Vlad Voiculescu, ca să poată numi managerii celor 19 spitale din subordinea municipalității și reprezentanții Primăriei Capitalei în consiliile de administrație ale acestor unități sanitare, spun surse politice.
Printre numele propuse de Tomescu pentru consiliile de administrație ale spitalelor este și Răzvan Marian Apostol, un angajat al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), care, până nu demult, ocupase în cadrul instituției o funcție de șef serviciu.
Ce nu știa viceprimarul Tomescu este faptul că bărbatul propus de el în Consiliul de Administrație al Centrului pentru Tratamentul Toxicodepenenței „Sfântul Stelian” este un fost pușcăriaș, care a executat ani buni în regim de maximă siguranță, după ce, în vara lui 2004, și-a înjunghiat cu sânge rece fosta iubită, pe atunci studentă în primul an la Facultatea de Geografie.
Atunci, Apostol a abordat-o la ieșirea din căminul Grupului Școlar Agricol „Viaceslav Harnaj” din București, unde aceasta fusese să-și viziteze o prietenă și a înjunghiat-o, cu sânge rece, în gât și în spate.
Agresorul a fost imobilizat de jandarmii care păzeau instituția și care au sunat la Ambulanță și l-au dat pe mâna polițiștilor.
A făcut credit ca să achite daunele morale pentru fata înjunghiată
Un an mai târziu, pe 6 mai 2005, bărbatul a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare de Tribunalul București, care l-a obligat să plătescă victimei daune. În același timp, instanța a stabilit că Apostol trebuie să achite și spitalizarea tinerei, care a fost operată la Spitalul Militar Central.
După cinci ani de detenție, Răzvan Marian Apostol a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.
Au urmat vremuri grele pentru fostul deținut, care, din cauza cazierului judiciar, nu reușea să-și găsească de lucru, motiv pentru care, ani la rând, a locuit împreună cu părinții săi pensionari.
Apostol a reușit, în cele din urmă, să administreze blocul în care locuia și să conducă o echipă de instalatori. În paralel, s-a înscris la facultate, iar în anul 2013 a promovat examenul de licență în management agroturistic, cu nota 8,67.
Un an mai târziu, în 2014, fostul deținut a încercat, pentru prima dată, să obțină reabilitarea, iar condamnarea de opt ani să-i fie ștearsă din cazier.
Instanța Tribunalului București i-a respins însă cererea pe motiv că a fost depusă prea repede, în condițiile în care ar fi trebuit să se scurgă cinci ani de la data expirării pedepsei.
În timpul ședinței de judecată, Răzvan Marian Apostol a luat cuvântul și a explicat că are nevoie de reabilitare pentru că, deși are studii superioare, nu-și poate găsi un serviciu mai bun. Din acest motiv, spunea el, nici nu ar fi putut să achite sumele dispuse de instanță, cu titlu de daune morale, față de victima sa și cheltuielile judiciare.
Fostul deținut a revenit la Tribunalul București în iarna lui 2018. Bărbatul a depus la dosar fișa de cazier judiciar, din care rezulta că nu a mai comis o altă infracțiune, cu excepția tentativei de omor, pentru care își ispășise pedeapsa. Acesta a arătat că a locuit în apartamentul părinților și a atașat diploma de licență, la care a adăugat și alte documente, care atestau că a urmat cursuri suplimentare de pregătire profesională și în alte domenii.
Mai mult, pentru a demonstra că este un om reintegrat în societate, fostul deținut a depus inclusiv o caracterizare eliberată de Asociația de proprietari a blocului în care locuia.
Răzvan Marian Apostol a demonstrat și faptul că a plătit cheltuielile judiciare, stabilite la 500 de lei, dar și daunele la care fusese obligat față de tânăra pe care a încercat s-o omoare în 2004. Pentru reuși să acopere o parte din datorie, acesta a arătat că a contractat un credit de nevoi personale, în valoare de 20.000 de lei.
Imediat după ce judecătorii i-au admis cererea de reabilitate, iar condamnarea a dispărut din cazier, Răvan Marian Apostol, care lucra la o companie cunoscută pentru contractele cu statul, în special în domeniul medical, s-a angajat la stat, la ASSMB, unde a primit inclusiv un post de șef serviciu.
Din postura de angajat al acestei instituții subordonate Primăriei Capitalei, Apostol a fost menționat pe lista viceprimarului USR-PLUS Horia Tomescu, care l-a propus pentru Consiliul de Administrație al Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri „Sfântul Stelian”.
Citeşte şi: