Cazul „UMBRELLA SECURITY”. Percheziții în România pentru destructurarea puternicei grupări care a terorizat Franța

Publicat: 13 06. 2024, 12:00
Actualizat: 13 06. 2024, 12:57
Cazul „UMBRELLA SECURITY”. Percheziții în România pentru destructurarea puternicei grupări care a terorizat Franța / Sursa FOTO: Pixabay

Polițiștii și procurorii DIICOT fac percheziții în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Franța, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de „Umbrella Security”.

Au fost identificate victime din mai multe state europene.

Patru mandate de percheziție

Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au pus în aplicare, la începutul lunii iunie, 4 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni informatice de tip ransomware, șantaj și spălarea banilor.

Activitățile au fost desfășurate în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Franța, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security.

„Din cercetări a reieșit că atacatorii au dobândit accesul la sisteme informatice aparținând persoanelor vătămate, unde au criptat datele existente, ulterior solicitându-le o răscumpărare în criptomonedă, în vederea recuperării datelor.

La nivel european au fost identificate victime din mai multe state europene, o cooperare între aceste țări fiind stabilită prin intermediul organismelor europene Eurojust și Europol.

În urma perchezițiilor efectuate pe teritoriul României, au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice folosite în activitatea infracțională și au fost instituite sechestre asupra conturilor bancare a doi membri ai grupului, precum și asupra unor criptomonede, în valoare de aproximativ 55.000 de euro la data acțiunii”, a informat DIICOT.

Atacuri de tip ransomware

De asemenea, la momentul accesului în sistemele informatice ale unuia dintre suspecți, a reieșit faptul că se afla în curs o activitate de criptare aferentă unor atacuri de tip ransomware.

În baza probatoriului administrat autoritățile din Franța au emis un mandat european de arestare pe numele unuia dintre membri, care a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, instanța dispunând arestarea preventivă, pentru 30 de zile, în vederea extrădării.

La activitățile desfășurate pe teritoriul țării noastre au participat reprezentanți ai autorităților judiciare din Franța și ai Europol.

CITEȘTE ȘI:

Care sunt noile tactici ale hackerilor în 2024. Faturile restante, MOMEALA ceea mai eficientă, în cazul companiilor

Atacuri cibernetice în cascadă. Spitale deconectate de la internet, vieți în pericol. Hackerii au cerut RECOMPENSE în Bitcoin. DIICOT intră pe fir