Prima pagină » Justiție » CCR: Legea transporturilor rutiere modificată de PSD este NECONSTITUȚIONALĂ. Motivul, restricționează concurența pe piață

CCR: Legea transporturilor rutiere modificată de PSD este NECONSTITUȚIONALĂ. Motivul, restricționează concurența pe piață

CCR: Legea transporturilor rutiere modificată de PSD este NECONSTITUȚIONALĂ. Motivul, restricționează concurența pe piață

CCR a decis, marţi, că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere este neconstituţională, în ansamblul său. În esență, ordonanța retricționează concurența pe piață, interzicând accesul noilor competitori în domeniu, conform CCR.

Această soluţie legislativă exclude posibilitatea ca alţi operatori de transport care nu aveau licenţe de traseu valabile la data de 30 iunie 2023, să solicite autorizaţii de transport naţional de persoane pentru servicii regulate interjudeţene pentru orice traseu interjudeţean, în condiţiile legii criticate, precizează CCR în comunicat.

Drulă acuză CCR că tergiversat decizia un an și jumătate

USR şi Forţa Dreptei, care au sesizat Curtea cu acest proiect de lege, acuzau că prevederile lui întârzie liberalizarea transportului interjudeţean şi apără interesele mafiei protejate politic.

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă (USR) a declarat, după decizia judecătorilor, că CCR a apărat interesul mafioţilor care au monopol în transporturile interjudeţene de persoane, şi că a luat decizia după 18 luni de la sesizare şi după 15 amânări.

Motivarea CCR

CCR a anunţat că în şedinţa din data de marţi, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere este neconstituţională, în ansamblul său.

”În esenţă, Curtea a reţinut că, prin actul normativ criticat, orice operator de transport rutier de persoane poate solicita efectuarea unor servicii regulate la nivel interjudeţean numai în privinţa rutelor care nu sunt deservite deja de operatorii care deţin licenţe de traseu valabile până la data de 30 iunie 2023, respectiv, a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2024, prin noile autorizaţii de transport prevăzute de legea criticată.
Această soluţie legislativă exclude posibilitatea ca alţi operatori de transport care nu aveau licenţe de traseu valabile la data de 30 iunie 2023, să solicite autorizaţii de transport naţional de persoane pentru servicii regulate interjudeţene pentru orice traseu interjudeţean, în condiţiile legii criticate”, precizează CCR în comunicat.

Ordonanța înlătură concurența

Curtea a constatat că ”atribuirea serviciilor de transport rutier de persoane, prin servicii regulate, la nivel interjudeţean, reglementată prin legea criticată, restricţionează şi chiar înlătură concurenţa pe această piaţă relevantă prin stabilirea unor condiţii discriminatorii pentru operatorii care solicită pentru prima dată accesul pentru efectuarea de servicii regulate de transport rutier pe o anumită cursă de pe un traseu interjudeţean”.
USR afirmă că în 2019, Ministerul Transporturilor condus de Răzvan Cuc de la PSD a prelungit valabilitatea programului de transport interjudeţean şi a licenţelor de traseu, dar decizia a fost desfiinţată de Consiliul Concurenţei, care a stabilit şi paşii concreţi pe care trebuia să-i facă MT pentru a deschide complet piaţa, cu interdicţie fermă ca programul de transport să fie prelungit după data de 30 iunie 2023.
”PSD şi PNL au ignorat însă decizia Consiliului Concurenţei şi au vrut să prelungească programul şi licenţele, din nou, până la finalul anului 2024, cu foarte mici cosmetizări, care nu se pot numi în niciun caz liberalizare a transportului judeţean, astfel încât să existe concurenţă adevărată pe piaţă, iar călătorii să beneficieze de servicii moderne, de secol XXI.  Prin urmare, în mai 2023, USR şi Forţa Dreptei au atacat la CCR legea PSD-PNL, invocând mai multe încălcări ale unor drepturi constituţionale, precum libertatea economică şi egalitatea în drepturi, precum şi încălcarea obligaţiei statului de protecţie a libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale”, spune USR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești