CCR respinge sesizarea AUR privind numirea lui Valeriu Zgonea la conducerea ANCOM: „A desfăşurat activitate mai mult de 5 ani”
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea formațiunii politice AUR în legătură cu decizia Parlamentului referitoare la numirea lui Valeriu Zgonea în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi a constatat că Hotărârea Parlamentului 21/2023 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este constituţională în raport cu criticile formulate.
„În esenţă, Curtea a reţinut că pentru numirea în funcţia de preşedinte ANCOM este necesară, potrivit legii, o ‘experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic ori economic în general”, condiţie care exprimă în sine un aspect obiectiv circumscris duratei activităţii prestate (5 ani) şi unul subiectiv (nivelul cunoştinţelor dobândite).
Curtea a constatat că domnul Zgonea a desfăşurat activitate mai mult de 5 ani în domeniul comunicaţiilor, iar evaluarea nivelului cunoştinţelor sale în domeniu ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, şi nu a Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie”, conform unui comunicat transmis, miercuri, de CCR.
Zgonea, ales la ANCOM, după ce a fost „reabilitat”
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a numit, pe 9 mai, pe Valeriu Zgonea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Au votat „pentru” numirea sa 270 de parlamentari, iar 33 au votat „împotrivă”. Votul a fost secret, cu buletine.
Pentru această funcţie au existat doi candidaţi: Valeriu Zgonea, susţinut de partidele din coaliţia de guvernare, şi Mihai Eftimie, susţinut de USR.
Ulterior, jurnaliștii de le Parlament l-au întrebat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, de ce a fost reabilitat Valeriu Zgonea, în contextul problemelor cu legea pe care le-a avut în trecut.
„Ştiţi foarte bine că domnul Zgonea a fost trimis în judecată. În acel moment, s-a retras din spaţiul public şi îi mulţumesc pentru acest lucru, cum cred că ar trebui să facă orice demnitar. În acest moment, domnul Zgonea este achitat definitiv şi irevocabil. Faptul că la un moment dat domnul Zgonea a fost condamnat în primă instanţă, iar în instanţă când i s-a dat soluţia definitivă a fost achitat… Nu cred, în primul rând cei care fură şi sunt corupţi să se ducă la puşcărie dar cred de asemenea că trebuie să respectăm şi drepturile omului”, a explicat Marcel Ciolacu.
Care au fost acuzațiile DNA la adresa lui Zgonea
Fostul președinte al Camerei Deputaților și vicepreședinte al PSD, Valeriu Zgonea, a fost acuzat că ar fi primit mită peste 62.000 de lei (aproximativ 13.000 de euro), reprezentând contravaloarea unor excursii și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în Covasna, ca să îl ajute pe consilierul județean PSD din Buzău, Dumitru Dobrică, să o angajeze pe fiica lui.
Aceasta nu prinsese loc pe listele USL la alegerile din 2012, deoarece colegiul respectiv fusese atribuit PNL.
Procurorii și-au probat acuzațiile prin denunțul lui Dobrică, prin faptul că acesta chiar a făcut plățile pentru Zgonea, iar fostul președinte al Camerei Deputașilor chiar a intervenit pentru angajarea fetei lui Dobrică, scrie G4Media.ro.
Argumentele instanței privind achitarea lui Zgonea
* În fața judecătorilor, denunțătorul Dumitru Dobrică, fost vicepreședinte al PSD Buzău, și-a schimbat declarațiile date în cadrul anchetei de la DNA Ploiești. La instanță, denunțătorul a confirmat susținerile partenerei de atunci a lui Zgonea potrivit cărora aceasta i-ar fi restituit sumele plătite pentru construcția vilei de vacanță din Covasna.
Spre deosebire de Tribunalul Capitalei care a luat în considerare declarația denunțătorului de la DNA, Curtea de Apel București a luat în calcul declarația acestuia din instanță.
* În plus, instanța a considerat că este plauzibil ca un prieten de familie, cum ar fi fost Dumitru Dobrică, să facă diverse plăți pentru familia lui Zgonea și, ulterior, să îi fie restituite sumele. Mai mult, au conchis judecătorii, nu au considerat plauzibil că al treilea om în stat și partenera sa de viață nu ar fi dispus de o sumă de 13000 de euro astfel încât Zgonea să fie nevoit să ia mită.
”Nu se întrevede niciun argument pentru a înlătura declaraţiile martorului Dobrică Dumitru (din cursul judecăţii cauzei), ale martorei Gheorghe Carmen (partenera de atunci a lui Valeriu Zgonea – n.r.) sau ale inculpatului, privind restituirea ulterioară a sumelor de bani înaintate de martor, ţinând cont şi de valoarea derizorie atât a excursiei în Viena, cât şi a lucrărilor efectuate la fundaţia casei din Comandău, eliminând valoarea materialelor de construcţie ce în mod evident nu au fost încorporate în fundaţie, ţinând cont şi de perioada îndelungată în care s-au efectuat aceste plăţi, prin raportare la stadiul lucrărilor (iulie 2012 – aprilie 2013), plăţile efectuându-se eşalonat, într-o perioadă de 10 luni, neputându-se reţine că inculpatul sau partenera sa de viaţă nu ar fi dispus de acele sume de bani, necesitând a-şi trafica influenţa din poziţia de înalt demnitar în care tocmai fusese numit, pentru a beneficia de o sumă de aproximativ 13.000 euro (raportat la cursul valutar al BNR din perioada iulie 2012 – aprilie 2013)”, au arătat judecătorii.
* Instanța a taxat și unele erori ale procurorilor. Aceștia au susținut că Dobrică a plătit materialele de construcție pentru fundația vilei de vacanță a lui Zgonea din Covasna. Or, au constatat judecătorii, printre materiale de construcții erau și produse care nu se folosesc la fundație.
„Curtea constată că în cuprinsul facturilor fiscale eliberate de (…) sunt incluse diverse materiale ce în mod evident nu pot fi utilizate la construcţia fundației unei case, cum ar fi gresie, faianţă, plintă, profile plastic, parchet, plăci gipscarton, chit rosturi, robinet, pensulă, zăvor, ulei motor, precum şi diverse materiale consumabile, care au majorat în mod nejustificat cuantumul foloaselor cu privire la care se reţine că ar fi revenit inculpatului. Cu toate acestea, reţinând că valoarea integrală a materialelor de construcţie a fost achitată de martora Gheorghe Carmen (partenera lui Zgonea – n.r.), Curtea nu va proceda la efectuarea unui calcul al valorii materialelor ce ar fi putut fi fost într-adevăr utilizate pentru realizarea fundaţiei”, au mi arătat judecătorii în motivare.
* Instanța a considerat că nu este probată în mod neechivoc promisiunea lui Zgonea că-i va angaja fata lui Dobrică în schimbul mitei. Procurorii nu ar fi probat că Zgonea a acceptat promisiunea lui Dobrică prin viu grai, nu prin tăcere, au considerat judecătorii.
«Semnificația termenului „promisiune” din textul de lege incriminator este de „vorbă, cuvânt” – exprimată/exprimat prin viu grai – și nu de „tăcere”, care doar în mod excepțional și exclusiv în materie civilă este asimilată manifestării de voință (consimțământului)», au arătat judecătorii.
Potrivit acuzațiilor, Zgonea „a acceptat promisiunea” făcută de Dumitru Dobrică „privind primirea de foloase necuvenite” în schimbul influenței sale și „a promis” că-l va ajuta să o angajeze pe fiica acestuia.
„Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna. La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă (fata lui Dobricp – n.r.) a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu”, a mai arătat DNA.
Imediat după achitarea lui Zgonea, liderul PSD Marcel Ciolacu, interceptat de altfel în dosar, a declarat: ”Astăzi a ieșit soarele din nou, Vali!”.