Costel Alexe, președintele CJ Iași, trimis în judecată pentru abuz în serviciu într-un nou dosar DNA. Miza: angajări ilegale la o școală din Iași

Costel Alexe, președintele CJ Iași, trimis în judecată pentru abuz în serviciu într-un nou dosar DNA. Miza: angajări ilegale la o școală din Iași
Sursă Foto: Costel Alexe, Facebook
Publicat: 12/07/2022, 14:28
Actualizat: 12/07/2022, 14:30

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a fost trimis în judecată marți, 12 iulie 2022, în dosarul Baba-Alexe, fiind acuzat de abuz în serviciu. Conform unui comunicat emis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), acuzațiile au legătură cu numirea lui Vlad Baba ca manager interimar la conducerea Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi.

Trimiși în judecată în acest dosar, pe lângă Costel Alexe, sunt și Radu-Gabriel Apetrei, șeful Serviciului resurse umane din cadrul CJ Iași, și Vlad Baba, consilier la cabinetul președintelui CJ, detașat ca manager interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, pentru „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată)”.

Dosarul vizează modalitatea prin care Vlad Baba a fost numit manager al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, în condițiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.

Vlad Baba / Sursa foto: Facebook
Vlad Baba /
Sursa foto: Facebook

Preşedintele CJ Iaşi ar fi ştiut că numirea nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere

Vlad Baba este cercetat și pentru „instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, cu scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracţiunea de uz de fals”.

Conform procurorilor, pe data de 11 noiembrie 2020, Costel Alexe, în calitate de preşedinte al CJ Iaşi, cu ajutorul lui Vlad Baba, ar fi dispus detaşarea celui din urmă de pe funcţia de consilier pe cea de manager interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi. Preşedintele CJ Iaşi ar fi ştiut că numirea nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.

„Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Judeţean Iaşi şi Şcolii Populare de Arte «Titel Popovici» Iaşi în sumă totală de 143.587 lei, reprezentând suma remuneraţiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar şi vătămarea intereselor legitime ale celor două instituţii ca urmare a numirii la conducerea şcolii a unui manager care nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere. Menţionăm că inculpatul Alexe Costel a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi instigare la delapidare”, se precizează în comunicatul DNA.

Costel Alexe mai are un dosar, de luare de mită

Costel Alexe a fost trimis în judecată pe 20 iunie de procurorii DNA într-un alt dosar, pentru luare de mită și instigare la delapidare, fiind acuzat că ar fi primit 22 de tone de tablă de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, pe vremea când acesta era ministru al Mediului.

Cele 22 de tone de tablă ar fi fost primite, spun procurorii, pe 23 aprilie și 7 iulie 2020 la punctul de lucru al unei societăți comerciale care era administrată de o persoană apropiată ministrului. Potrivit comunicatului DNA, valoarea foloaselor primite ca mită se ridică la 99.956 lei, reprezentând contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Costel Alexe s-a apărat la momentul respectiv, spunând că nu a luat niciodată mită.

„O spun răspicat și timpul va demonstra: nu am cerut și nu am condiționat niciodată în cariera mea publică, cu atât mai puțin în perioada cât am fost ministru, exercitarea atribuțiilor de primirea vreunui folos material sau orice fel de avantaj”, a reacționat Costel Alexe într-o postare publicată pe Facebook.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi