Prima pagină » Justiție » Eduard și Floarea Ghiocel, cuplul de români care a reușit să bage SPAIMA în americani / Metoda prin care au strâns 1,4 milioane de dolari în decurs de doi ani

Eduard și Floarea Ghiocel, cuplul de români care a reușit să bage SPAIMA în americani / Metoda prin care au strâns 1,4 milioane de dolari în decurs de doi ani

Eduard și Floarea Ghiocel, cuplul de români care a reușit să bage SPAIMA în americani / Metoda prin care au strâns 1,4 milioane de dolari în decurs de doi ani

Cuplul de români Eduard Ghiocel și Floarea Ghiocel au fost arestați în America, sub suspiciunea de spălare a 1,4 milioane de dolari. Ei s-ar afla în spatele unei întregi rețele infracționale, care se ocupa cu furturi mici, tâlhării și escrocherii care vizau, de cele mai multe ori, persoane vulnerabile din San Diego.

Ancheta vizează și alte patru persoane, apropiați ai soților Ghiocel, respectiv Gabriel Ghiocel, Marius Ghiocel, Larisa Ghiocel și Argentina Alexandru. În prezent, Eduard și Floarea Ghiocel se află în custodia polițiștilor federali, iar ceilalți inculpați sunt cercetați în stare de libertate, în România.

În acest dosar, autoritățile din România au confiscat mai multe bunuri ce aparțin clanului „Ghiocel”, din locații din județul Vâlcea. Între acestea se numără mașini de lux de ultimă generație, monede de aur și numerar, în valoare totală de 618.075 de dolari.

Ar fi încasat ilegal 32.000 de dolari ca ajutor social în timpul pandemiei

Potrivit procurorilor din California, clanul „Ghiocel” a comis 17 furturi de bijuterii de la persoane vulnerabile din San Diego, din martie 2020 până în septembrie 2022. Mai mult, ei au indus în eroare Fiscul american, prin depunerea de cereri false de șomaj, în cadrul unui program de ajutorare a angajaților afectați de pandemie, în urma cărora au obținut 32.250 de lei.

Ancheta arată că banii ilegali erau spălați prin intermediul unui amanet de bijuterii și ceasuri scumpe din Los Angeles. Membrii clanului „Ghiocel” nu au avut niciodată un loc de muncă, dar pe teritoriul american au reușit în mod sistematic să facă bani „murdari”, pe care îi foloseau pentru a cumpăra bolizi de lux, lingouri sau monede de aur, bunuri pe care le trimiteau mai apoi în România, la Vâlcea.

Procurorii spun că, în total, gruparea Ghiocel a transferat în România bunuri în valoare de 1,36 de milioane de dolari.

„Au jefuit cele mai vulnerabile persoane din comunitate”

„Acest grup de crimă organizată a vizat și jefuit membri ai comunității vârstnicilor din San Diego, iar mulți dintre ei au pierdut obiecte de mare importanță personală”, a declarat procurorul american Randy Grossman.

La rândul lui, șeful poliției din San Diego, David Nisleit a subliniat că: „Acest grup internațional de crimă organizată a vizat unele dintre cele mai vulnerabile persoane din țara noastră. Este important să trimitem un mesaj infractorilor că siguranța tuturor din comunitatea noastră contează”.

Vă recomandăm să citiți și:

EXCLUSIV VIDEO | Hackerii români au inventat un dispozitiv „revoluționar” pentru clonarea cardurilor bancare. Niciun bancomat din lume nu mai este sigur

EXCLUSIV | Ucigașul lui Caiac, liderul lumii interlope din Oltenia, a fost arestat de FBI. Cătălin Mavrichie era implicat în SUA într-o rețea specializată în clonarea de carduri bancare

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și