UPDATE | Frații Tate rămân în arest preventiv pentru încă 30 de zile, după ce Curtea de Apel le-a respins contestațiile. Și complicele lor rămân încarcerate, deși Tribunalul București a considerat că ele pot fi plasate în arest la domiciliu
S-a terminat ședința Curții de Apel București (CAB) în care urma să se decidă dacă frații Andrew și Tristan Tate vor fi eliberați din arest sau rămând după gratii. Cei doi milionari britanici au contestat prelungirea măsurii restrictive cu încă 30 de zile și vor să fie cercetați în stare de libertate.
UPDATE – Frații Andrew și Tristan Tate râmân după gratii, după ce Curtea de Apel București le-a respins contestația. Și complicele lor rămân închise, deși Tribunalul București le comutase pedeapa în arest la domiciliu
Judecătorii Cozma Mihai și Nițu Doinita, de la Curtea de Apel București (CAB), au respins – luni – contestatia fraților Tate la arestul preventiv. De asemenea, a admis contestația DIICOT privind arestul la domiciliul decis de Tribunalul București, în cazul celor două complice, Luana Radu si Georgiana Naghel, astfel că și ele rămân după gratii.
Tribunalul București decisese, în ședința din 21 februarie, ca ele să fie plasate în arest la domiciliu, dar cum decizia Tribunalului București nu a fost definitivă, ele au rămas de atunci în arest preventiv. Și cum astăzi, la judecarea contestațiilor, Curtea de Apel București a decis ca și ele să mai stea în arest preventiv încă 30 de zile, vor rămâne încarcerate.
Iată decizia CAB de astăzi:
„În baza art. 204 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul TATE III EMORY ANDREW împotriva încheierii din data de 21.02.2023, pronunțată de judecatorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penală în dosarul nr. 5135/3/2023. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 204 Cod procedură penală admite contestațiile formulate de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie și Justiție – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Structura Central și de inculpatul TATE TRISTAN împotriva încheierii din data de 21.02.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bucuresti – Secția I Penală în dosarul nr. 5135/3/2023. Desființează în parte încheierea atacată, cu privire la inculpații Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela si Radu Alexandra-Luana, și rejudecând:
Înlătură prevederile art. 223 alin. I lit.a Cod procedurà penală, reținute ca temei al prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului Tate Tristan.
Menține dispoziția de prelungire a arestării preventive a inculpatului Tate Tristan, in temeiul art. 223 alin. 1 lit. b, c, alin. 2 Cod procedurã penală.
În baza art. 234 – art. 236 Cod procedură penală rap. la art.223 alin. 2 Cod procedură penală admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție – D.II.C.O.T. privind pe inculpatele Naghel Georgiana-Manuela si Radu Alexandra-Luana.
Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatelor NAGHEL GEORGIANA – MANUELA și RADU ALEXANDRA-LUANA pe o duratã de 30 de zile, de la data de 28.02.2023 până la data de 29.03.2023, inclusiv.
Soluția se comunică administrației locului de deținere.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind contestațiile admise rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind plata onorariului interpretului de limbă engleză rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 27 februarie 2023”.
Știrea inițială:
Tribunalul București a decis, în ședința de marți, 21 februarie, prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare pentru frații Tate și înlocuirea sentinței în cazul celor două inculpate Naghel Georgiana-Manuela si Radu Alexandra-Luana, care au primit arest la domiciliu.
Cei doi milionari au contestat decizia TMB, iar un complet de judecată de la Curtea de Apel București decide luni dacă Andrew și Tristan Tate rămân în spatele gratiilor pentru încă 30 de zile.
Cei doi britanici au cerut de mai multe ori să fie cercetați în libertate, dar, până acum, instanțele din România au decis ca ei să rămână în arest.
Vă recomandăm să citiți și: EXCLUSIV | Judecătorii Curții de Apel București au demontat toată apărarea fraților Tate. Cum au încercat milionarii britanici să scape din arest
Femei, constrânse psihic și violate
Andrew și Tristan Tate sunt în arest din 29 decembrie 2022, după perchezițiile făcute de procurorii DIICOT la vila lor din Pipera și la studioul de videochat. Alături de ei au fost arestate Georgiana Naghel și fosta polițistă Luana Alexandra Radu.
Aceștia sunt acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.
„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.