Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore / Este suspectat că a întreținut relații sexuale cu minore

Publicat: 07 04. 2023, 07:30

Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore de anchetatorii din Constanța, care ar avea suficiente probe ce demonstrează că fostul patron de televiziune a întreținut relații sexuale cu două gemene minore.

El a fost reținut în noaptea de joi spre vineri, spun surse judiciare.

Cel mai probabil, el va fi dus azi în fața unui judecător care va stabili dacă va dispune arestarea preventivă în cazul său.

Cum a cunoscut Dan Diaconescu gemenele

Fostul om de televiziune Dan Diaconescu le-ar fi cunoscut pe cele două gemene minore la un spectacol organizat la hotelul Belvedere din stațiunea Olimp – hotel care face parte din Grupul Phoenicia, patronat de Mohammad Murad – unde acestea ar fi susținut un program artistic. Surse au indicat că milionarul Murad a mijlocit “împrietenirea”, Diaconescu fiind oaspetele său.

După ce copilele au cântat pe scenă, Diaconescu le-ar fi invitat la masa lui și ar fi reușit s-o seducă, inițial, pe una dintre ele, după care a reușit să întrețină relații sexuale și cu sora ei.

Dan Diaconescu a vrut să cumpere virginitatea unei copile

Fetele au dezvăluit în fața anchetatorilor întreaga poveste, inclusiv modul în care fostul patron OTV profita de ele, dar în același timp și cum l-au șantajat cu o înregistrare compromițătoare. (VEZI AICI IMAGINILE CU DAN DIACONESCU ȘI PUȘTOAICELE PE CARE LE-AR FI SEDUS)

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Constanța au demarat o amplă anchetă după ce au primit o informație potrivit căreia Dan Diaconescu ar fi fost șantajat de mai mulți minori, după ce ar fi încercat să cumpere virginitatea unei copile.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul, că polițiștii au stabilit, totodată, faptul că fostul om de televiziune ar fi întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu două surori gemene, încă din cursul anului 2020, când fetele aveau vârsta de 15 ani.

Mohammad Murad și Dan Diaconescu se distrau bine împreună

Cu cât erau plătite fetele pentru sex

Cele două au fost identificate și aduse la audieri, unde au povestit polițiștilor întreaga istorie a relației pe care au avut-o cu celebrul realizator TV. Fetele ar fi povestit că l-au cunoscut pe Diaconescu la hotel Belvedere din Olimp, deținut de omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, la un eveniment monden unde ar fi fost invitate să susțină un recital, în condițiile în care își făcuseră o trupă muzicală.

Maniera de a invita necunoscute să cânte sau să participe la prezentări de modă este cunoscuta rețetă a lui Mohammad Murad de a atrage VIP-uri care, ulterior, combină fetele. Această schemă are loc mai ales la hotelurile de pe Litoral, unde au loc anual multe astfel de evenimente. Locurile sunt de mult sub observația structurilor polițienești, dar Murad, prin relațiile sale, ar fi reușit, până acum cel puțin, să țină situația sub control. Acum se pare că lucrurile s-au complicat.

Prezent la eveniment, Dan Diaconescu le-ar fi invitat pe cele două fete să bea ceva împreună, după ce le-ar fi spus că ar fi rămas impresionat de talentul lor. În acest mod, fostul om de televiziune ar fi reușit să înceapă o relație de natură sexuală cu una dintre ele, după care ar fi reușit s-o convingă și pe sora acesteia să se culce cu el.

Fetele au recunoscut că primeau bani, în fapt că se prostituau și că bărbatul le plătea pentru sex cu sume care variau între 300 și 400 de lei.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Legătura dintre dosarul de sex cu minori al lui Dan Diaconescu și milionarul Murad (Phoenicia) care a FUGIT din România

EXCLUSIV | Dan Diaconescu a vrut să cumpere VIRGINITATEA unei minore. Câți bani îi ceruseră gemenele minore, ca să nu-l dea pe mâna Poliției

Dan Diaconescu, scos din casă de o ESCORTĂ a poliției. Neagă că a întreținut relații sexuale cu minore: „Nu este nimic adevărat” | VIDEO