Decizia definitivă în dosarul „Colectiv”: Cristian Popescu Piedone, condamnat la patru ani de închisoare. Patronii clubului, sentințe între 6 și 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Verdict final în dosarul „Colectiv”. Primarul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, la patru ani de închisoare cu executare, iar patronii clubului au primit între 6 și 11 ani și 8 luni de închisoare.
UPDATE: Cristian Popescu Piedone, condamnat la patru ani de închisoare
Judecătorii au redus pedeapsa inițială primită de Piedone. El a fost condamnata la patru ani pentru abuz în serviciu. Inițial, el a fost condamnat la 8 ani și șase luni de închisoare cu executare.
„În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b),g) și k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani”, au mai stabilit magistrații Curții de Apel București (CAB).
Unul dintre patroni, Alin Anastasescu, a primit cea mai grea pedeapsă – 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare, la fel ca și în sentința din primă instanță. Costin Mincu a primit 8 ani de închisoare, în timp ce Paul Gancea are o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Cei doi primiseră, inițial, 11 ani și 8 luni de închisoare.
Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni. Cristian Mihai Niţă, directorul firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni. Antonina Radu, pompier al ISU Bucureşti, a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare. Pompierul George Petrică Matei are de executat 8 ani și 8 luni.
Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu și Larisa Luminita Ganea au fost achitate, după ce, în primă instanță au fost condamnate la 8 ani, respectiv 7 ani.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) ar putea da, joi, sentința definitivă în dosarul „Colectiv”. Decizia finală din acest caz a fost, până acum, amânată de patru ori. Ultimul termen a avut loc în decembrie 2021, iar, de atunci, judecătorii au amânat pronunțarea pe 3 martie, 15 aprilie și 3 mai. 64 de tineri au pierit în incendiul devastator din 30 octombrie 2015.
În 3 mai, pronunțarea a fost amânată pentru că se redactează și motivarea, care va fi foarte stufoasă, având în vedere atât inculpații cu fiecare acuzație care li se aduce cât și numărul victimelor.
Prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, a dat sentinţe grele, cu executare. Instanţa s-a pronunţat în 16 decembrie 2019, când a fost condamnat şi fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 8 ani şi 6 luni.
De la decizia Tribunalului Bucureşti până în prezent, Cristian Popescu Piedone a candidat din nou şi câştigat votul bucureştenilor pentru a fi primar la Sectorul 5.
De curând, când pleca în vacanță în Italia, a fost ridicat de pe Aeroportul Otopeni, pentru a fi audiat la DNA într-un nou dosar de corupție. El urma să se îmbarce într-o aeronavă cu primă destinațe Germania.
Conform unui comunicat transmis de DNA, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, după preluarea atribuțiilor de primar al Sectorului 5, Piedone ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.
Daunele morale stabilite de prima instanță
Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de 7, respectiv 3 ani.
În primă instanţă, condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor, de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro, în câteva cazuri. Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro şi 15.000 lei daune materiale. La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro. Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supravieţuitor din formaţie, a primit 400.000 euro daune morale şi 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro. Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.
65 de vieți pierdute
În urma incendiului din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane. Apoi au murit mulţi dintre răniţii internaţi. Numărul victimelor a ajuns la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. După un an şi 9 luni de la tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
În 2020, la cinci ani de la tragedia din Capitală, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care statul român decontează pe viaţă tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv.
Anul 2020 a fost primul an în care s-a comemorat tragedia, 30 octombrie fiind decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.