Directorii Tel Drum ai lui Liviu Dragnea au fost CONDAMNAȚI DEFINITIV cu SUSPENDARE

Directorii Tel Drum ai lui Liviu Dragnea au fost CONDAMNAȚI DEFINITIV cu SUSPENDARE
Publicat: 14/08/2024, 18:10
Actualizat: 14/08/2024, 18:12

Doi directori ai companiei Tel Drum controlată de Liviu Dragnea, conform DNA, au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti la pedepse cu suspendare. Acuzați într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, cu prejudiciu de aproape un milion de euro, Petre Pitiş a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, iar Mircea Vişan a primit doi ani cu suspendare, ambii fiind obligaţi să efectueze muncă în folosul comunităţii.

Un al treilea director de la Tel Drum, Florea Neda, a fost achitat, după ce la instanţa de fond primise tot o condamnare cu suspendare. În acelaşi dosar, Ion Florian, reprezentant al firmei WFA Impex SRL, a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

Amenzi „colosale”

De asemenea, compania Tel Drum a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 24.000 lei (de zece ori mai puţin decât primise la Tribunalul Bucureşti), dispoziţii aplicate şi în cazul firmei WFA Impex SRL. Ambele firme au interdicţia de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o perioadă de 2 ani.

CAB a admis acţiunea civilă exercitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a dispus obligarea în solidar a celor condamnaţi şi a celor două firme la plata prejudiciului de 4.849.375 lei.

De la UE pentru premianți

Potrivit DNA, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de Tel Drum în cadrul programului „Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene. În cadrul proiectului, Tel Drum SA urma să achiziţioneze o ‘staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA’. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

Pe 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunţul de achiziţie de bunuri (staţia mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri, a fost declarată câştigătoare firma WFA Impex SRL. După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a primit în cadrul proiectului suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, majoritatea, şi anume 4.170.462 lei, provenind din fonduri europene.

Procurorii susţin că reprezentanţii Tel Drum – Mircea Vişan, Petre Pitiş şi Neda Florea – şi reprezentantul WFA Impex SRL – Ion Florian – au încălcat, pe de o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare şi, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte şi împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obţinerea fondurilor nerambursabile).

Fenta clasică de Teleorman

Adică, spun anchetatorii, au simulat procedura de atribuire, reprezentanţii Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat preţul şi condiţiile achiziţiei utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură (această societate nu avea nici experienţa şi nici capacitatea de a furniza utilajul), iar pe de altă parte au dat firmei WFA Impex SRL informaţiile privind derularea proiectului, condiţiile de participare şi documentaţia tehnică înainte de publicarea anunţului de cerere de oferte.

Prin aceasta a fost eliminat caracterul concurenţial al procedurii de atribuire şi au întocmit şi au depus declaraţii privind lipsa conflictului de interese între reprezentanţii beneficiarului şi ofertant, deşi WFA Impex SRL era într-o situaţie de afiliere cu Tel Drum SA, iar între Petre Pitiş, Neda Florea şi Ion Florian era atât o relaţie profesională, cât şi una personală, firma funcţionând ca o societate satelit pentru Tel Drum SA.

Fără număr, de Călărași

Mai mult, arată DNA, aceştia ar fi mărit în mod nejustificat valoarea devizului general depus de WFA Impex SRL, Tel Drum SA fiind de acord să achite suma de 200.000 lei fără TVA pentru amenajarea terenului, deşi terenul era deja amenajat şi cimentat, suma de 560.000 lei pentru asistenţă pentru montaj (deşi acesta se făcea sub îndrumarea furnizorului principal şi cu muncitorii de la Tel Drum SA) şi suma de 871.840 lei pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Ar fi întocmit procesele verbale cu privire la derularea procedurii de atribuire şi nota justificativă de atribuire cunoscând că procesul de atribuire este simulat şi că în cauză există un conflict de interese care ar fi dus la eliminarea ofertantului WFA Impex SRL din procedura de achiziţie (procesele verbale respective au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare) şi ar fi întocmit procesele verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, consemnând aspecte nereale în cuprinsul acestora, deşi la momentul întocmirii documentelor utilajul nu era complet montat şi nici nu era pus în funcţiune (procesele verbale au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare).

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată într-un dosar separat privind compania Tel Drum, pentru fraude în contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene).

Citiți și: Numele lui Liviu Dragnea, vehiculat în interceptările DNA din dosarul „Trafic de influență la CAB”: „El e pe toată zona… cu Dragnea, cu toţi”

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
David Attenborough, „profund deranjat” după ce Inteligența Artificială i-a furat vocea