Directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, sub control judiciar. DNA îl acuză că a CĂPUȘAT societatea

Publicat: 06 08. 2024, 18:42
DNA - Foto: Facebook

Dorel Dume, directorul tehnic în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, a fost plasat marți sub control judiciar de DNA. Procurorii îl acuză pe Dume de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ imcompatibile cu funcţia. Ar fi înfiinţat firme şi ar fi încheiat contracte cu instituţia pentru furnizarea de bunuri şi servicii în valoare de aproape 3 milioane de lei. Mai precis, el a încheiat contracte comerciale între instituția pe care o conducea și firmele pe care le controla.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 06 august 2024, faţă de DUME DOREL MARCEL, în prezent director tehnic în cadrul Administraţia Bazinală de Apă (A.B.A.) Crişuri, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, anunţă, marţi, instituția, într-un comunicat de presă.

Afaceri cu el însuși

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2017-noiembrie 2022, Dorel Dume , ocupând funcţii de conducere în cadrul Administraţiei Naţionale a Apelor Române (A.N.A.R.), respectiv director general A.B.A. Crişuri, director general adjunct A.N.A.R., respectiv şef al Serviciului de Gospodărire Ape în cadrul A.B.A. Crişuri, ar fi înfiinţat şi administrat, prin interpuşi, mai multe societăţi comerciale şi ar fi efectuat prin intermediul acestora operaţiuni financiare.

Profit de 3 milioane de lei

Societăţile care ar fi fost administrate în fapt de inculpatul Dume Dorel Marcel, ar fi încheiat mai multe contracte cu Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Crişuri prin care au furnizat bunuri şi servicii, ceea ce ar fi dus la obţinerea pentru sine şi pentru societăţile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei. Ulterior, o parte din bani, peste un milion de lei, au fost retraşi, direct sau prin interpuşi, de inculpat din conturile deschise de societăţile comerciale la diferite bănci, a mai transmis DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu să nu desfăşoare niciun fel de activitate de conducere în cadrul A.B.A. Crişuri sau A.N.A.R.