Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov: Procesul în care fostul ministru al Finanțelor a contestat condamnarea la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență a fost repus pe rol
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICC) a decis, luni, repunerea pe rol a dosarului în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență, cauză aflată în faza de apel. El a cerut rejudecarea cazului de la zero, dar această solicitare i-a fost respinsă. Astfel, magistrații vor continua dezbaterile în acest caz, iar următorul termen a fost fixat în 26 septembrie.
Avocații fostului ministru PSD au cerut rejudecarea cauzei de la zero, invocând nelegalitatea completului de judecată care a dat decizia în primă instanță. Magistrații ICCJ au respins solicitarea și scest lucru înseamnă ca dosarul va fi judecat în continuare, fără a se relua dezbaterile în integralitate.
În acest dosar, Vâlcov a fost trimis in judecată în 2015, sub acuzați că, în calitate de primar al municipiului Slatina, ar fi perceput procente mari pentru contractele la apă și canalizare. Este vorba despre celebrul dosar în care oamenii legii au căutat, în pereții casei, tablouri extrem de valoroase cumpărate, conform DNA, din banii primiți drept șpagă.
„Repune pe rol cauza ce formează obiectul dosarului nr.790/1/2019 având ca obiect apelurile declarate de Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Națională Anticorupție si de inculpații Tomescu Constantin Cristian, Vâlcov Darius Bogdan, Prina Minel Florin si Timofte Petre Bogdan împotriva sentinței penale nr.74 din data de 8 februarie 2018, pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.2018/1/2018, privind si pe intimatul inculpat Susală Lucian Petrut. Fixeaza termen de judecată la data de 26 septembrie 2022, Sala Secțiilor Unite, cu citarea inculpaților si încunoștințarea apărătorilor acestora. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2022, conform minutei ICCJ.
În primă instanță, în februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență.
Acuzațiile procurorilor
Conform procurorilor, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care avea la acel moment calitatea de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga nişte licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”, arată procurorii.
Conform sursei citate, cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, în mod abuziv, o parte din condiţiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda fostului ministrul al Finanţelor.
În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
„Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”, potrivit procurorilor anticorupţie.
Contracte fictive
Procurorii au ajuns la concluzia că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.
În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel-Florin Prina, care la vremea respectivă era viceprimar al municipiului. Prina ştia de înţelegerea dintre cei doi şi a hotărât, pentru a disimula provenienţa ilegală a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.
„De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani”, potrivit anchetatorilor.
Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive.
Anchetatorii au mai stabilit că, în urma înţelegerii cu omul de afaceri, fostul ministrul al Finanţelor a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.