Elena Udrea și Ioana Băsescu, termen final în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. În primă instanță au primit ani grei de închisoare

Publicat: 26 05. 2022, 15:35
Actualizat: 26 05. 2022, 15:48
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Instanța Supremă a dat termen pentru data de 8 septembrie pentru depunerea pledoariilor finale și dezbatere în procesul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu au fost condamnate la închisoare cu executare. Decizia a fost anunțată la termenul de joi, la care fostul ministru nu a fost prezent.

Ioana Băsescu şi Elena Udrea au avut termen, joi, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să pronunțe decizia finală, însă s-a dat termen pentru data de 8 septembrie pentru depunerea pledoriilor finale și dezbatere.

La termen nu a fost prezentă Elena Udrea, fiind în arest preventiv în Bulgaria. În primă instanţă, în acest dosar, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare.

A venit, însă, la sediul isntanței, fiica fostului preşedinte, Ioana Băsescu. În primă instanță ea a fost condamnată la 5 ani de închisoare.

În iunie 2019, DNA a retrimis în judecată un dosar în care erau vizaţi Elena Udrea şi jurnalistul Dan Andronic, după ce instanţa a restituit iniţial cauza, în urma anulării unor probe (e-mailuri). În acest dosar, Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, conform Mediafax.

Sursa: MEDIAFAX FOTO

Elena Udrea a acceptat promisiunea unui om de afaceri de a primit 5 milioane de dolari, spune DNA

„La data de 24 iunie 2019, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus retrimiterea în judecată a inculpaţilor: Udrea Elena-Gabriela, membru al Guvernului la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor; Andronic Dan-Cătălin, om de afaceri şi jurnalist, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit ursei citate, iniţial, în faza de cameră preliminară, în 11 februarie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus anularea unor probe (emailuri) şi eliminarea lor de la dosar.

„În consecinţă, procurorii anticorupţie au solicitat restituirea cauzei în vederea readministrării probelor anulate, lucru pe care l-au şi făcut în contextul efectuării unei percheziţii informatice”, mai arată DNA.

Iniţial, cei doi au fost trimişi în judecată în 2017, în acest dosar.

„În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, precizau procurorii la acel moment.

„Dan Cătălin Andronic a făcut afirmaţii mincinoase”

Sursa citată a mai arătat că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media), Udrea ar fi preluat creanţa de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

„Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmaţii mincinoase, cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos: că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi „merge bine”; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informaţiilor obţinute, mai spune DNA.