Elevul care și-a atacat profesoara cu un cuțit, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile. Procurori: „Și-a premeditat fapta”

Publicat: 06 04. 2023, 16:49
Sursă Foto - Antena3

Tribunalul București a decis, joi, arestarea elevului de 16 ani de la Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti, care, cu o zi în urmă, și-a atacat profesoara de limba japoneză cu un cuțit.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut, joi, instanţei de judecată arestarea preventivă a adolescentului de 16 ani.

Și-a premeditat atacul

Anchetatorii spun că elevul a făcut totul premeditat şi își planificase din timp atacul.

La data de 05.04.2023, în jurul orei 12,30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară.

Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit.

Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”, spun procurorii, într-un comunicat de presă transmis GÂNDUL.

Oamenii legii spun că elevul a purtat şi folosit un cuţit într-o instituţie de învăţământ, iar prin violenţele exercitate asupra profesoarei în faţa colegilor de clasă „a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând sentimente de teamă, indignare şi insecuritate”.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.

Ce a declarat elevul

La scurt timp, un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului şi a transportat-o pe profesoară la spital, acolo unde a primit îngrijirile medicale necesare.

Adolescentul a fost audiat de poliție, acolo unde ar fi declarat că este depresiv şi ar fi vrut să omoare pe cineva ca să fie pedepsit.

În momentul în care a realizat ce a făcut elevul nu a fugit, ci s-a așezat în bancă.

În acest context, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Din fericire, profesoara a fost externată din spital și este în afara oricărui pericol.