Femeie condamnată după 5 ani de la uciderea și tranșarea soțului său, din gelozie. Cum au dovedit anchetatorii crima, deși suspecta a negat mereu fapta

Femeie condamnată după 5 ani de la uciderea și tranșarea soțului său, din gelozie. Cum au dovedit anchetatorii crima, deși suspecta a negat mereu fapta
FOTO cu caracter ilustrativ
Publicat: 28/10/2021, 21:43
Actualizat: 28/10/2021, 21:44

Mariana Lupu, o brăileancă de 37 de ani, din Brăila şi-a ucis soţul în urma unei crize de gelozie, iar apoi l-a tăiat în bucăţi şi le-a împrăştiat prin gospodărie. Fapta a avut loc în 2016, dar femeia a negat permanent crima. Anchetatorii au avut nevoie de câţiva ani ca să probeze fapta, iar Curtea de Apel Galați a condamnat-o acum la 23 de închisoare, pentru omor în condiţii de violenţă în familie şi profanare de morminte, deși inițial a fost judecată în libertate, fiind plasată sub control judiciar.

Marţi, 26 octombrie, poliţiştii au ridicat-o de acasă şi au dus-o la penitenciar, unde urmează să îşi ispăşească pedeapsa, scrie Adevărul.

FOTO – captură video / Adevărul

Poliţistul brăilean Mihalache Lupu (56 ani) a dispărut, iar sora acestuia a anunţat dispariţia lui la Poliţie în decembrie 2016. Anchetatorii au stabilit ulterior că, pe 16 sau 17 decembrie 2016, pentru că nu s-a aflat nici acum data exactă a crimei, femeia l-ar fi ucis pe soţul său, apoi a tranşat cadavrul şi l-a ascuns în diverse locuri din gospodărie.

Procurorii susţin că bărbatul ar fi fost lovit în cap cu un baston tip tonfă până când a murit, iar la originea atacului extrem de violent ar fi stat gelozia.

Ea a negat permanent că ar fi comis crima şi a fost chiar testată cu poligraful, dar a reuşit să treacă testul fără probleme. Însă, rezultatele probelor ADN au dat-o de gol.

Nici măcar câinii de urmă nu au descoperit cadavrul

În urma audierilor din februarie-martie 2017, a rezultat că Mihalache Lupu era o persoană foarte violentă, care o bătea des pe Mariana, de cele mai multe ori fără motiv.

„Era foarte gelos şi obişnuia să consume cantităţi mari de alcool”, au declarat vecinii, la acel moment.

Un element la fel de ciudat este acela că la locuinţa din satul brăilean Lanurile (acolo unde soţii Lupu au locuit câţiva ani şi unde, se pare, s-a produs crima) a existat în februarie-martie 2017 o anchetă a criminaliştilor, prilej cu care au fost folosiţi şi câini de urmă.

Aceştia, însă, nu au descoperit cadavrul, deşi până la urmă acesta a fost găsit acolo, tranşat, împrăştiat peste tot prin gospodărie: picioarele – în grajd, capul – în pod, alte părţi – în WC şi sub podeaua unei camere.

Explicaţia anchetatorilor este, acum, că în gospodăria abandonată (Mariana se mutase la mama ei din luna ianuarie a anului 2017, după ce, din ce spune ea, soţul o anunţase că a părăsit-o) era, la momentul anchetei, o mizerie cruntă şi că mirosurile degajate de gunoiul în putrefacţie şi de animalele moarte (cadavrul unei pisici, probabil moartă de foame, era într-o anexă) ar fi fi derutat câinii.

JuIniţial, în urma indiciilor descoperite de procurori (mai ales faptul că actele şi telefonul mobil al bărbatului erau ascunse în WC), judecătorii de la Tribunalul Brăila au arestat-o preventiv pe Mariana Lupu, însă aceasta a continuat să declare că nu şi-a ucis soţul şi că habar nu are cum a ajuns cadavrul în locuinţă.

Până acum nu a fost găsită decât o parte din cadavrul bărbatului (lipsesc mâinile, mandibula, cea mai mare parte din torace şi abdomen).

Bizară este şi neimplicarea de care a dat dovadă familia bărbatului (sora, nepoţii) în ceea ce-l priveşte. Au reclamat posibila crimă la Poliţie încă din februarie 2017, dar nu au verificat locuinţa lui Mihalache Lupu decât în octombrie 2018 (la un an şi jumătate distanţă), prilej cu care au găsit bucăţile de cadavru.

Deşi a fost trimisă în judecată pentru o faptă extrem de gravă şi a fost condamnată în primă instanţă, Mariana Lupu a fost judecată în libertate, fiind plasată sub control judiciar, precizează sursa citată.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...