Prima pagină » Justiție » Dosarul „Ferma Dacilor”: Funcţionara din Primăria Gura Vadului a fost ARESTATĂ preventiv

Dosarul „Ferma Dacilor”: Funcţionara din Primăria Gura Vadului a fost ARESTATĂ preventiv

Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele funcţionarei de la Primăria Gura Vadului, în dosarul care vizează incendiul de la Ferma Dacilor. Ea a fost iniţial reţinută, dar eliberată la expirarea celor 24 de ore, întrucât magistraţii nu se pronunţaseră cu privire la cererea de arestare preventivă.

Judecătoria Ploieşti a emis, vineri, mandat de arestare preventivă pe numele angajatei de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Gura Vadului, în dosarul în care procurorii anchetează cauzele incendiului de la complexul turistic ferma Dacilor din Tohani, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Funcţionara fusese reţinută miercuri.

Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele femeii care este inculpată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos, însă Judecătoria Ploieşti nu s-a pronunţat înainte de expirarea ordonanţei care a permis reţinerea femeii pentru 24 de ore.

Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu şi angajata din primărie care se ocupă cu probleme de urbanism au fost ridicaţi, miercuri, pe bază de mandat şi au fost duşi la audieri în ancheta în care procurorii cercetează cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor.

Edilul şi fostul primar au fost plasaţi sub control judiciar.

Identitatea celei de-a opta victime din tragedia „Ferma Dacilor”, stabilită prin expertiză antropologică

Anchetatorii implicați în cazul tragicului incendiu de la „Ferma Dacilor” au efectuat recent o expertiză antropologică pentru a confirma în mod cert identitatea celei de-a opta victime, descoperită la câteva zile după eveniment. Aceasta este fiica celui numit „Pif,” care a pierit în incendiu împreună cu cei doi băieți ai săi.

În cursul zilei de ieri o funcționară din cadrul Primăriei Gura Vadului a fost reținută în dosarul „Ferma Dacilor,” fiind acuzată de fals și uz de fals, conform unor surse judiciare citate de AGERPRES. Femeia, responsabilă în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a fost dusă la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, alături de fostul și actualul primar ai comunei.

Potrivit anchetatorilor, responsabilii din Primăria Gura Vadului au inițiat demersuri și măsuri pentru „intrarea în legalitate” a Fermei Dacilor cu încălcarea legii. În cazul funcționarei reținute, se afirmă că aceasta a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu.

Comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova arată că funcționara publică a emis certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte necorespunzătoare adevărului. Omiterea verificării condițiilor legale a provocat vătămarea drepturilor legitime ale persoanelor care au beneficiat de servicii de cazare și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.

În urma incendiului care a avut loc de Crăciun 8 persoane au murit.

Citește și:

EXCLUSIV | Înțelegerea secretă pe care patronul de la Ferma Dacilor a avut-o cu procurorii care îl anchetează. Cornel Dinicu știa exact ce-l așteaptă

EXCLUSIV | Un cunoscut bodyguard din București și doi dintre copiii săi, morți în incendiul de la Ferma Dacilor. Bărbatul era chiar finul patronului

EXCLUSIV | Informații șocante după tragedia de la Ferma Dacilor: ”Acum o săptămână a luat foc bucătăria! La parter era chef cu interlopi, te speriai”

EXPERTUL criminalist Tudorel Butoi, despre incendiul de la Ferma Dacilor: ”Nimeni nu va putea vreodată să mă convingă că nu e mână criminală”

EXCLUSIV | Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor. Majoritatea, tineri care ar fi participat la petrecerea fiului lui Cornel Dinicu

Ce planuri avea cu „Ferma Dacilor” patronul Cornel Dinicu/Pensiunea funcționa FĂRĂ AUTORIZAȚIE de securitate la incendiu!

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și