Tribunalul București a respins, vineri, inadmisibilă plângerea formulată de inculpatul Tudorache Daniel, astfel că acesta trebuie să vină cu cauțiunea stabilită la 1 milion de euro, decizia fiind definitivă.
În acest context, fosta soție a lui Daniel Tudorache a încheiat o convenție și garantează cu trei imobile cauțiunea stabilită în cazul ei și al fostului primar, au declarat surse judiciare pentru Mediafax, care precizează că cele trei imobile depășesc un milion de euro.
Condiția pusă de fosta doamnă Tudorache este ca fostul edil să respecte toate regulile.
O cauţiune de 1 milion de euro a fost stabilită în cazul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, cercetat de DNA. Cauțiunea în cazul fostei sale soții a fost stabilită la 200.000 euro, iar în al menajerei la 75.000 euro.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îl cercetează pe Daniel Tudorache pentru complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.
În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.
GÂNDUL.RO vă oferă noi informații, EXCLUSIVE, din culisele acestei anchete pe care DNA a declanșat-o împotriva fostului primar de la Sectorul 1. De fapt, la DNA există două dosare care-l vizează pe Daniel Tudorache.
Primul dosar este legat de achiziția de tablete școlare făcută de Primăria Sector 1 în luna septembrie a acestui an, plângerea aparținând actualului primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand.
În cel de-al doilea dosar, cel în care Tudorache este acuzat de spălare de bani – alături de fosta soție – și de complicitate la trafic de influență, ies la iveală, totuși, ”încrengături” extrem de interesante. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, și în acest caz există un denunțător. Este vorba despre patronul firmei Tiger Security, Bogdan Șovar, care ar fi declarat anchetatorilor că reprezentantul altei firme de pază și securitate, Ion Niță, i-ar fi cerut bani în legătură cu un contract derulat de Tiger cu DGASPC Sector 1, spunându-i că banii trebuie să ajungă la fostul primar Tudorache.
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, inculpat de DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, a anunțat că se suspendă din PSD. El susține că este nevinovat și spune că speră ca „justiția să facă lumină”.
În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD.Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar.Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică”, scrie Tudorache pe Facebook.