VIDEO | Tribunalul București a respins contestația pe sechestru a fraților Andrew și Tristan Tate. Lista bunurilor poprite de procurori
This browser does not support the video element.
Tribunalul București a dezbătut, miercuri, dosarul prin care avocatul fraților Tate cere ridicarea sechestrului pus de DIICOT pe averea celor doi milionari. Ei vor să își redobândească vilele, mașinile și obiectele de lux.
UPDATE ora 16:00 – Tribunalul București a respins contestația pe sechestru a fraților Tate. Decizia instanței este definitivă.
Știrea inițială: Pe rolul Tribunalului Capitalei a fost, miercuri, contestația fraților Tate privind pe sechestrul asigurător instituit de procurorii de la Crimă Organizată.
Judecătorii vor stabili dacă vor permite accesul celor doi la toate bunurile pe care le au.
Lista bunurilor puse sub sechestru de procurori
Cei doi milionari vor să reintre în posesia averii pe care anchetatorii consideră că trebuie să o țină sub sechestru.
Vorbim despre ceasuri de lux din aur, peste 10 terenuri și imobile, 15 mașini și sume consistente de bani, atât în lei, cât și în euro.
De asemenea, sub sechestru au fost puse și două kilograme de lingouri de aur și părți sociale la diverse companii.
Avocat: Dacă ar fi avut vreo intenție să își înstrăineze patrimoniul, ar fi putut să o facă, între aprilie și decembrie de 100 de ori
Avocatul fraților Andrew și Tristan Tate a fost întrebat, miercuri, la Tribunalul București dacă este mai importantă eliberarea celor doi sau scoaterea de sub sechestru a averii lor.
„Din punctul meu de vedere sunt la fel de relevante. Orice act considerat a fost emis nelegal împotriva unei persoane care se bucură de toate drepturile și libertățile urmează să fie atacat și instanța să tranșeze asupra legalității sau nelegalității acestui act”, a spus avocatul Eugen Vidineac.
În continuare, el a fost întrebat în ce fel i-a afectate pe frații Tate sechestrul pus de procurori pe bunurile lor.
„Orice încălcare a unui drept fundamental este lovit cel puțin de o nulitate relativă, aducându-se o vătămare pentru simplul fapt că îți este încălcat în chip nelegal un fundamental prevăzut de CEDO, respectiv dreptul de proprietate al persoanei”, a explicat apărătorul celor doi milionari cercetați de DIICOT.
În fața judecătorilor, avocatul a spus că frații Tate nu intenționează să vândă bunurile puse sub sechestru. Apoi, el a justificat și motivul pentru care frații Andrew și Tristan Tate vor să reintre în posesia averii.
„Nu este vorba că vreau să fac sau nu vreau să fac, dar vreau să dispun în mod liber și oportun de bunurile proprietatea mea, la momentul nașterii oricărei oportunități. Și nu doar că nu vor să le vândă. Parte din bunurile sechestrate au fost achiziționate după data de 11 aprilie 2022, deci dacă ar fi avut vreo intenție să își înstrăineze patrimoniul pentru a nu face ulterior obiectul îndestulării unor pretenții de natură civilă sau a unei confiscări speciale extinse, ar fi putut să o facă, între aprilie și decembrie de 100 de ori. Or, eu vreau să dispun în mod liber de bunurile proprietatea mea, oricând vreau, oricând consider că este oportun, că vreau sau nu vreau. Nu am de ce să stau cu bunurile cu măsură instituită asupra lor, doar pentru că ce?”, s-a întrebat retoric apărătorul milionarilor.
Avocat: Singurele pretenții civile insinuate la acest moment nu sunt nici măcar 0,1% din valoarea bunurile sechestrate
În opinia apărătorului celor doi milionari, punerea sub sechestru a averii nu este necesară pentru acoperirea eventualelor daune ce ar trebui achitate victimelor, pentru că singurele pretenții civile ce ar putea fi solicitate nu reprezintă nici măcar 01,% din valoarea bunurilor reținute de anchetatori.
„Singurele pretenții civile insinuate la acest moment nu sunt nici măcar 01,% din valoarea bunurile sechestrate, pe de o parte. Pe de altă parte, potrivit chiar practicii judiciare, se arată faptul că la momentul instituirii acestei măsuri trebuie să fie o evaluare relativă măcar a unui eventual prejudiciu sau măcar a unei eventuale sume obținute în mod ilicit. Or, dacă avem de-a face cu un dosar început în aprilie, atât de mediatizat, până în acest moment nu au apărut alte persoane vătămate și pretenții civile, sunt, așa cum am arătat, extraordinar de disproporționali. Nu este respectat unul dintre principiile fundamentale la momentul instituirii sechestrului asigurător, respectiv principiul proporționalității”, a explicat el.
Cum au primit vestea că nu vor fi eliberați Andrew și Tristan Tate
„Cred că reacția lor a fost ca a oricărui om care are spera într-o punere în libertate și un succes judiciar pe calea unei contestații împotriva măsurii arestului preventiv. Deloc bine nu au primit această veste. Asta nu îi determină, însă, să nu lupte pentru aflarea adevărului, pe de o parte. Pe de altă parte, nu s-au prezentat astăzi nu pentru că nu ar vrea să dea ochii cu judecătorii, ci pentru că era o procedură care nu presupunea luarea unor declarații în prezența lor, astfel încât, pentru a facilita și pentru noi, și pentru dumnealor demersul s-au hotărât să nu mai vină”, a adăugat apărătorul ales al milionarilor.
Frații Tate, prin avocații lor, și cele două românce au contestat măsura arestării preventive la Curtea de Apel București, care marți a decis definitiv ca aceștia să rămână în arest. Judecătorii au considerat contestațiile acestora ca fiind nefondate.
Eugen Vidineac, avocatul fraților Tate, a contestat arestul preventiv spunând (mai multe detalii AICI) că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu au probe care să susțină acuzațiile formulate și că la baza întregului dosar nu ar sta decât declarația uneia dintre victime, o femeie din Republica Moldova.
”Fraților Tate li s-a schimbat calitatea din martori în suspecți și din suspecți în inculpați, în seara zilei de 29 decembrie 2022, dată până la care aceștia au avut calitatea de martori, astfel încât nu ar fi avut posibilitatea să studieze dosarul de urmărire penală. Britanicii au fost reținuți cu prilejul aducerii la cunoștință a calității de inculpați și a emiterii ordonanței de reținere de către procurorul DIICOT, a precizat avocatul Eugen Vidineac.
Amplul interviu realizat în exclusivitate de Gândul cu avocatul Eugen Vidineac îl puteti urmări integral AICI, pe canalul de Youtube Gândul.
CITEȘTE ȘI: