UPDATE | Gabriel Oprea, ACHITAT în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Familia agentului ar urma să primească daune de 350.000 de euro, dar tatăl său e devastat de sentință: „Nu mă mai interesează banii, ci dreptatea pentru acest copil”

Publicat: 06 03. 2023, 18:55
Actualizat: 06 03. 2023, 19:23
Sursa: Mediafax Foto

​Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dat prima sentință în dosarul morții poliţistului Bogdan Gigină, la aproape opt ani de la decesul agentului într-un accident rutier. Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă, a fost achitat.

UPDATE – Reacția tatălui lui Bogdan, Cornel Gigină, imediat după decizie

Imediat după decizie, tatăl lui Bogdan, Cornel Gigină, a reacționat pentru Libertatea. El a spus, în lacrimi, că decizia este una „profund nedreaptă”.

„Ce să mai zic?! Sunt dezamăgit profund. E cea mai mare nedreptate. N-am crezut că i se va da vreodată achitare acestui inculpat. La câte probe am depus, la câte probe au găsit și au depus avocații, este imposibil, e o decizie imposibil de luat”, a spus Gigină.

Gigină senior a insistat că este „cea mai mare nedreptate” pentru fiul său, „care și-a pierdut viața la 28 de ani, când avea toată viața înainte”.

„Au tot amânat la nesfârșit, de șase ori de când au rămas în pronunțare până au luat decizia, asta au și așteptat, să fie mai puțin timp până se prescrie” – Cornel Gigină.

El a mai precizat că sumele de bani oferite drept daune morale, 100.000 de euro pentru părinți și 250.000 de euro pentru fosta soție, „sunt nimic”.

„Nici nu mai discut. Nu discut despre altceva. Nu mă mai interesează banii, ci dreptatea pentru acest copil. Se va prescrie pe 20 octombrie, știm, dar noi mergem înainte și vom face apel”, a afirmat Gigină senior.

Știrea inițială:

Decizia este în prima instanță, motiv pentru care aceasta nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

În dosar este judecat şi Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu era semnalizată corespunzător la nivelul străzii. El a fost condamnat la 2 ani si 8 luni cu suspendare sub supraveghere.

De asemenea, magistrații TMB au decis condamnarea firmei General MPM Impex SRL la amenda penală de 330.000 lei, conform deciziei publicate pe portalul instanței.

Conform minutei instanței, firma care nu a semnalizat groapa este obligată să plătească daune morale parinților lui Bogdan Gigină în valoare de 100.000 de euro, în timp ce fosta soție, 250.000 euro.

Polițistul a căzut cu motocicleta într-o groapă

Agent în cadrul Brigăzii Rutiere București, Bogdan Gigină a fost trimis de superiori, în seara zilei de 20 octombrie 2015, să facă parte din coloana oficială care trebuia să-l ducă acasă pe ministrul de atunci al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Ajuns pe strada Știrbei Vodă, în apropiere de adresa la care funcționează restaurantul MAI, polițistul a căzut cu motocicleta într-o groapă și a murit din cauza leziunilor.

Agentul Bogdan Gigină

Gabriel Oprea, trimis în judecată în 2018

În data de 2 mai 2018, fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost trimis în judecată în dosarul în care a fost cercetat pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, sub acuzația de ucidere din culpă. Alături de el a fost trimis şi administratorul firmei care executa lucrările, precum şi societatea.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

DNA: „La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, conform DNA.

CITIȚI ȘI:

Imagini tulburătoare de la mormântul lui Bogdan Gigină, polițistul care a murit în timp ce deschidea drumul pentru coloana oficială a lui Gabriel Oprea