GCS: Peste 6.000 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. Valoare totală este de 1.133.872 de lei
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 6.134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.133.872 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore s-au înregistrate 2.730 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
În plus, GCS a anunțat că structurile abilitate ale Poliţiei au constatat, sâmbătă, şi trei infracţiuni prevăzute de articolul 352 Cod penal privind zădărnicirea combaterii bolilor.
GCS le reaminteşte cetăţenilor că MAI a operaţionalizat, începând cu data de 4 iulie 2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.
Controale şi amenzi de 38.000 de lei în Capitală pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii
În urma activităţilor echipele de control poliţiştii au aplicat, în ultima perioadă, 10 sancţiuni contravenţionale în valoarede 38.000 de lei pentru nerespectarea Legii 55/2020 şi pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii publice, anunţă Poliţia Capitalei.
Au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
La data de 11 decembrie, politistii ai Secţiei 15 Poliţie împreună cu jandarmi au efectuat verificări în interiorul unui mall din sectorul 4, fiind verificate 25 de societăţi comerciale, iar 57 de persoane au fost legitimate. În urma acestei activităţi au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 55/2020.
La data de 12 decembrie, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6 şi Secţia 25 Poliţie au sancţionat cu o amendă de 5.000 de lei pe administratorul unei societăţi comerciale având în vedere că localul acestuia funcţiona cu o terasa închisă cu geamuri.
În cursul aceleeaşi zile, poliţişti ai Secţiei 13 Poliţie împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3 au acţionat într-o piaţă şi în două mari magazine din zona de competenţă. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 21.000 de lei.
În sectorul 2 al Capitalei, politisti ai Poliţiei Sectorului 2, sprijiniţi de politişti locali au desfăşurat activităţi de prevenire a răspândirii SARS-Cov2 în zonele aglomerate, în special în incinta unui mall de pe raza de competenţă. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.500 de lei.
Totodată, poliţişti ai ServiciuIui de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 sprijiniţi de poliţişti de la Secţiile 1-5 şi poliţişti locali au legitimat 55 persoane şi au verificat 30 societăţi comerciale.