Giorgiana Hosu s-a transferat la Parchetul General, după ce și-a dat demisia vinerea trecută de la conducerea DIICOT, în urma condamnării soțului său, în primă instanță, la trei ani de închisoare cu suspendare.
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât continuarea activităţii doamnei procuror Hosu Elena – Giorgiana în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 26.09.2020, ca urmare a eliberării din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin demisie, începând cu data de 25.09.2020”, se arată în decizia CSM.
Giorgiana Hosu a solicitat CSM să-şi continue activitatea ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Serviciul de îndrumare şi control.
Hosu a demisionat săptămâna trecută de la şefia DIICOT, după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul ‘Carpatica Asig’, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, Dan Hosu, a fost condamnat, joi, de Tribunalul București, la trei ani de închisoare sub supraveghere în Dosarul „Carpatica Asig”, el fiind acuzat de acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea informațiilor nedestinate publicității.
Magistrații Tribunalului București au achitat-o pe Angela TOncescu, pentru cumpărare de influență în formă continuată, pe Ion Sorin Tatu, pentru trafic de influență și pe Dan Hosu, pentru dare de mită.
În continuare, magistrații l-au condamnat pe Dan Hosu la doi ani și 6 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și la un an și șase luni de închisoare pentru instigare la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informații, cu scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.