ICCJ confirmă redeschiderea urmăririi penale a deputatului Aurel Bălășoiu în dosarul în care este acuzat că ar fi ABUZAT sexual un băiat de 14 ani
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a confirmat, marți, redeschiderea urmăririi penale a deputatului Aurel Bălășoiu în dosarul în care este suspectat că ar fi abuzat sexual un băiat de 14 ani.
Cererea a fost înaintată de procurorii Parchetului General care au redeschis ancheta în cazul deputatului Aurel Bălășoiu. El este suspectat de agresiune sexuală împotriva unui băiat în vârstă de 14 ani.
La sfârșitul anului trecut, procurorul care a făcut ancheta a dat o soluție de clasare, pe motiv că „fapta nu există”. Procurorii vor să redeschidă cercetarea penală după ce mama băiatului a depus o plângere împotriva acestei decizii. Odată cu decizia de marți a ICCJ, ei pot continua cercetările în cazul lui Bălășoiu.
„Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. În temeiul art. 335 alin. (4) şi alin. (41) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 15/II/2/2023 din 08 februarie 2023, emisă de procurorul şef al Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus infirmarea soluţiei de clasare nr.2970/P/2022 din data de 27.12.2022 al Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.2970/P/2022 al Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis, marți, ICCJ.
Aurel Bălășoiu, deputat de Argeș, a fost exclus din PSD, însă a refuzat să renunțe la fotoliul de parlamentar
Deputatul Aurel Bălășoiu a devenit personajul principal al celui mai răsunător scandal sexual din ultimii ani, după ce Cristi Călin, un fost student al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, exmatriculat înainte terminarea studiilor după ce, potrivit afirmațiilor lui, ar fi refuzat „avansurile unui stareț”, a formulat un denunț în care îl acuza de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală.
În urma scandalului public, Aurel Bălășoiu, deputat de Argeș, a fost exclus din PSD, însă a refuzat să renunțe la fotoliul de parlamentar. Acuzațiile formulate de „Călugărul-amant”, așa cum a fost botezat de presă Cristi Călin, au ajuns, în cele din urmă, pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anchetatorii au început urmărirea penală pe numele lui Aurel Bălășoiu pentru o presupusă agresiune sexuală împotriva unui minor. Anul trecut, în cursul lunii septembrie, în timp ce se afla în mașină împreună cu un băiat în vârstă de 14 ani, i-ar fi atins organul sexual.
În același timp, au existat și acuzații de întreținere de relații sexuale cu un alt minor. Totodată, la dosar a fost anexată și o plângere mai veche, depusă de „Călugărul-amant”, în care acesta reclama că ar fi fost violat de politician, care i-ar fi provocat răni ale orificiului anal.
„Călugărul-amant”, contrazis de procurorul de caz
La data de 27 decembrie 2022, procurorul de caz a semnat ordonanța de clasare a cauzei, iar Bălășoiu a respirat ușurat.
Procurorul a considerat că deputatul nu-l putea viola pe „Călugărul-amant”, care este mai tânăr și are o constituție fizică mult mai viguroasă, dar nu a putut proba nici presupusa agresiune sexuală împotriva minorului, care s-ar fi produs, potrivit declarațiilor de la dosar, în mașina în care acesta era, împreună cu Cristi Călin și cu Aurel Bălășoiu, cât timp ar fi stat într-o benzinărie pe drumul dintre Buzău și Focșani.
Totuși, mama adolescentului a refuzat să accepte faptul că bărbatul, despre care este convinsă că i-a agresat sexual copilul, va scăpa nepedepsit și a făcut plângere împotriva soluției de clasare, la procurorul superior din punct de vedere ierarhic, adică șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, care a dispus redeschiderea dosarului doar în ceea ce privește acuzația de agresiune sexuală.
Decizia mai are nevoie și de confirmare din partea judecătorului de cameră preliminară, care hotărăște legalitatea şi temeinicia ordonanței procurorului de infirmare a clasării. Reluarea urmăririi penale se va produce numai dacă judecătorul de cameră preliminară admite plângerea împotriva soluției şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.
În ordonanța din 27 decembrie, procurorul care a făcut ancheta dispusese clasarea dosarul pentru acuzațiile de:
- viol – întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; dosarul a fost deschis în urma plângerii penale formulate de ”Călugărul-amant”;
- act sexual cu un minor – întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; dosarul fusese deschis în 4 octombrie, când procurorii s-au autosesizat și au început verificările, după informații apărute în presă, din declarațiile lui Cristi Călin, referitoare la faptul că Aurel Bălășoiu ar fi întreținut relații sexuale cu un băiat de la un seminar teologic care era minor la acel moment;
- agresiune sexuală – întrucât fapta nu există.
CITEȘTE ȘI: