Instanța anulează amenda de 2000 de lei primită de Klaus Iohannis de la CNCD pentru sintagma „niște penali”

Instanța anulează amenda de 2000 de lei primită de Klaus Iohannis de la CNCD pentru sintagma „niște penali”
Klaus Iohannis / Sursă Foto: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 14/07/2021, 17:11

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, miercuri, amenda de 2.000 de lei primită de preşedintele Klaus Iohannis din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o declaraţie din anul 2018 în care şeful statului spunea că „nişte penali” fac o încercare „disperată” şi „jalnică” să discrediteze DNA.

Instanţa a admis acţiunea formulată de Administraţia Prezidenţială şi a anulat hotărârea CNCD din 9 mai 2018, prin care Klaus Iohannis a fost amendat, însă decizia nu este definitivă.

„Respinge excepţia decăderii invocată de către intervenienta SC Juridex Media SRL. Admite acţiunea formulată de către reclamantul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenienţii SC Juridex Media SRL, Răzvan Savaliuc şi Cosma Andreea. Dispune anularea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 168/09.05.2018 în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi a Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 265/04.07.2018. Cu recurs în 15 zile de la comunicare ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 14.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

CNCD a decis amendarea cu 2.000 de lei a preşedintelui Klaus Iohannis în 2018

Prin această decizie, judecătorii au stabilit că folosirea termenului „nişte penali” nu reprezintă o discriminare.

Pe 9 mai 2018, Colegiul director al CNCD a decis amendarea cu 2.000 de lei a preşedintelui Klaus Iohannis, pe motiv că şeful statului a discriminat când a folosit termenul ”penali” într-o declaraţie din februarie 2018.

„Utilizarea termenului ‘penali’ de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din OG 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4”, preciza atunci CNCD

Declarația președintelui: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA

Pe 15 februarie 2018, Klaus Iohannis a declarat că „nişte penali” fac o încercare „disperată” şi „jalnică” să discrediteze DNA şi a reafirmat că această instituţie şi conducerea ei „fac o treabă foarte bună”.

„Avem oare a câta oară un scandal în spaţiul public şi cred că de data aceasta destul de multă lume se aşteaptă să îmi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. După părerea mea, această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet: după părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac sau această încercare de atac din partea unor penali este de natură să-mi confirme că DNA-ul face treabă bună”, spunea preşedintele, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

După ce a fost sancţionat, şeful statului a atacat decizia CNCD la Curtea de Apel Bucureşti, părţi în proces fiind cei care au făcut sesizarea împotriva lui Iohannis la CNCD, respectiv SC Jurindex Media SRL, firma care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, jurnalistul Răzvan Savaliuc şi fostul deputat Andreea Cosma.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar