Ion Iliescu, fostul președinte al României (1990 – 1996, 2000 – 2004), fondator al Frontului Salvării Naționale și al Partidului Social Democrat, ar urma să fie audiat în dosarul mineriadei.
În vârstă de 94 ani, fostul președinte, ar urma să fie audiat la domiciliu, la solicitarea sa. Din cauza vârstei înaintate, nu se poate deplasa la Parchetul General. Fostul președinte este pus sub acuzare în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Adrian Georgescu, avocatul său, le-a declarat jurnaliștilor că fostului președinte doar „i s-a adus la cunoștință calitatea de învinuit”.
În dosar sunt acuzați de crime împotriva umanității, printre care fostul prim-ministru Petre Roman, fostul ambasador și senator Gelu Voican Voiculescu, fostul primul director al Serviciului Român de Informații Virgil Măgureanu și fostul lider sindical Miron Cosma.
Procurorii au transmis că vor reface ancheta în acest dosar după ce probele colectate anterior au fost anulate în instanță. Fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în iunie 2017. În decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să se refacă ancheta de la zero.
La vila unde locuiește fostul președinte, au mai fost procurarea care se ocupă de dosarul Mineriadei, un polițist și o altă femeie, potrivit Agerpres. Discuțiile au durat zece minute.
„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secției parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (cel puțin 2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 1315 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (cel puțin 1214 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.