Lovitură cruntă pentru Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași. Ce a decis, miercuri, instanța. “Mă voi conforma!”
Condamnată definitiv într-un dosar pentru luare de mită, Carmen Dorobăț nu mai are dreptul să mai ocupe vreodată o funcție de conducere publică. În aceste condiții, postul de manager al Spitalului de Boli Infecțioase Iași a devenit vacant.
În primă fază, Curtea de Apel Iași a hotărât ca singura interdicție în procesul lui Carmen Dorobăț este cea de a preda în instituții publice sau private. Magistrații au admis, însă, o contestaţie la executare formulată de managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, cu privire la sentinţă, astfel că medicul nu mai are dreptul de a ocupa o funcție de conducere publică.
“Am clarificat prin avocații mei exprimarea deciziei finale și sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine”, a declarat Carmen Dorobăţ, potrivit Mediafax.
Carmen Dorobăț, acuzată că a primit mită de la peste 100 de studenţi
Pe 20 noiembrie, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Infecțioase Iași, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare și interdicția de a fi cadru didactic pentru cinci ani.
Sentinţa Curţii de Apel Iaşi este definitivă şi a fost pronunţată după mai multe amânări. Condamnat a fost și soțul ei, Gheorghe Dorobăț, care a primit 2 ani si 3 luni cu suspendare, precum si alte interdictii, printre care sa ocupe functii publice.
“Am luat act de decizia justiției, sigur cu tristețe. Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum, cu aceeași implicare în momentele acestea de pandemie”, a transmis, la momentul respectiv, Carmen Dorobăţ.
Carmen Dorobăț a fost acuzată că, împreună cu soţul ei, șef al Catedrei de Anestezie Generală de la UMF Iaşi, ar fi luat mită câte 100 de euro de la 124 de studenţi pentru a-i promova la examene.