Mama lui Vlad Pascu rămâne în AREST / Decizia vine după ce, în urma cu 4 zile, Tribunalul București stabilise plasarea ei sub control judiciar
Miruna Pascu, mama șoferului drogat care a provocat accidentul din localitatea „2 Mai”, rămâne în arest. Decizia vine la câteva zile după ce Tribunalul București înlocuise arestul preventiv cu controlul judiciar.
Magistrații Tribunalului București au decis luni, 9 octombrie, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pentru Miruna Pascu. Sentința a fost atacată de procurori, iar, în faza de rejudecare, Curtea de Apel București a decis ca mama lui Vlad Pascu să rămână în spatele gratiilor.
Decizia Curții de Apel București
„Admite contestația declarată de PICCJ – DIICOT Structura Centrală împotriva încheierii din data de 09.10.2023 pronunțate de judecătorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului București.
Desființează în parte încheierea contestată ți rejudecând: Înlătură dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar fața de inculpata Pascu Miruna. Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpata Pascu Miruna, măsură pe care o menține. Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Definitivă”, a decis, vineri, Curtea de Apel București.
Judecată pentru șantaj
Miruna Pascu a fost trimisă recent în judecată de DIICOT, alături de fiul ei, Vlad Pascu şi fostul soţ, Claudiu Pascu.
Ea este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Concret, ea ar fi ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre ea, dacă va colabora cu procurorii.
În acelaşi dosar, Vlad Pascu este acuzat de consum şi trafic de droguri, iar Claudiu Pascu de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
CITEȘTE ȘI: