Ministrul de Interne afirmă că Parchetul General a deschis o anchetă după ce sub scaunul lui Raed Arafat a fost descoperit un microfon
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus, marţi, că Parchetul General face verificări, după ce în biroul secretarului de stat Raed Arafat a fost descoperit un microfon.
„Pe acest subiect nu aş putea comenta mai mult, însă vă pot asigura că acordăm sprijin unităţilor de parchet în desfăşurarea oricărei anchete. Am acordat sprijin unităţii de parchet pentru desfăşurarea acestei anchete, aşa cum am făcut de fiecare dată când MAI a fost solicitat de către Parchet.
Date despre anchetă, rezultatele anchetei şi orice alt detaliu – poate da Parchetul General”, a spus Bode, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
Un microfon ar fi fost amplasat de DNA sub scaunul din biroul lui Raed Arafat de la Ministerul de Interne
Conform unor surse, dispozitivul ar fi fost amplasat în timpul unei anchete coordonate de DNA, în luna martie.
După descoperirea dispozitivului de ascultare, modul în care acesta a ajuns acolo ar fi fost anchetat inclusiv de procurorul general, Gabriela Scutea.
Ca urmare a descoperirii microfonului, procurorul DNA care a coordonat această operațiune și-a dat demisia.
Ar fi vorba despre un procuror militar, ceea ce ar însemna că nu Raed Arafat era în vizorul Direcției Naționale Anticorupție, însă, în acest moment, persoana vizată de către procurori nu este cunoscută.
Instanța a respins cererea DNA de redeschidere a unui dosar mai vechi pe numele lui Raed Arafat
Raed Arafat a anunțat, joi, că instanța a respins cererea Direcției Naționale Anticorupție de redeschidere a unui dosar mai vechi care îl vizează, respectiv a infirmat soluția procurorilor de redeschidere a urmăririi penale.
„Astăzi dimineață, după mai multe înfățișări și amânări, am aflat vestea că DNA a pierdut în tentativa sa, ilegală și bizară, de a redeschide un dosar vechi, clasat, pentru a mă urmări penal pentru «abuz în serviciu»”, a scris, joi dimineața, Raed Arafat, pe contul său de Facebook.
Soluția a fost pronunțată de completul Secției I Penale a Tribunalului București, la termenul de miercuri, 27 aprilie, pe baza cererii de redeschidere a urmăririi penale, înregistrată în 1 noiembrie 2021, conform informațiilor de pe portalul instanțelor.
Dosarul DNA, conform soluției publicate, vizează achiziţia de ambulanţe de către Ministerul Sănătăţii. DNA confirma, în 2015, pentru presa clujeană, că s-a început urmărirea penală in rem cu privire la achiziţia de ambulanțe de la Ministerul Sănătăţii, demarată în 2010.