Ministrul Justiției, în discuții cu specialiștii: Primul obiectiv, desființarea SIIJ!
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a avut luni, 25 ianuarie, o discuție cu mai mulți speciliști despre stadiul îndeplinirii de către autorităţile române a recomandărilor formulate în rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Într-un comunicat al Ministerului Justiției se precizează faptul că discuțile s-au concentrat asupra măsurilor pe care le-au luat autoritățile române pentru implementarea ecomandărilor formulate în rapoartele MCV.
„În continuarea dialogului cu Comisia Europeană în context MCV, luni, Stelian Ion a discutat, la nivel tehnic, cu echipa responsabilă de gestionarea acestui dosar, la nivelul instituţiei europene. Discuţiile s-au concentrat asupra stadiului îndeplinirii de către autorităţile române a recomandărilor formulate în rapoartele MCV”, precizează sursa citată.
Obiectivele Ministerului Justiției în 2021
De asemenea, minsitrul Justiției a prezentat în cadrul discuției și obiectivele pentru acest an:
- transmiterea către Guvern, spre adoptare, a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, până la sfârşitul lunii februarie 2021,
- finalizarea şi transmiterea, spre adoptare, Guvernului, a celor trei proiecte ale legilor justiţiei, până la finalul lunii aprilie 2021,
- elaborarea proiectelor de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, pentru a le pune în acord cu deciziile CCR, în cursul acestui an.
Totodată, sursa citată mai arată că ministerul, împreună cu CSM, PICCJ şi ICCJ, va elabora un plan pentru administrarea resurselor din sistem, dar și un un document comprehensiv în care vor fi cuprinse măsurile necesare pentru buna administrare a sistemului judiciar pentru următorii doi ani.
„MCV a fost foarte important pentru noi şi ne-a ajutat. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept”, a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, potrivit sursei citate.
De asemenea, Comisia a indicat și elementele pe care trebuie să se axeze acțiunile din perioada următoare: coerenţa noilor reglementări, evitarea contradicţiilor şi luarea în considerare a recomandărilor partenerilor externi, contextul în care acestea urmează a fi elaborate şi aprobate, scopul trebuie să fie asigurarea stabilităţii şi ireversibilităţii progreselor, precum şi consultarea sistemului judiciar, a societăţii civile şi a partenerilor externi (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO), menţionează Ministerul Justiţiei.