Mircea Negulescu, zis “Portocală”, trimis în judecată într-un nou dosar. Infracțiunile de care este acuzat fostul procuror
Ex-procurorul Mircea Negulescu, cunoscut drept “Portocală”, a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Este acuzat de mai multe infracțiuni, între care cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă. Alături de el, a fost trimis în judecată și un fost ofiţer de poliţie judiciară, care l-ar fi ajutat pe Mircea Negulescu. Cei doi fiind reţinuţi, în vară, în legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat şi Victor Ponta.
Pe 22 decembrie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul PÎCCJ a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Negulescu pentru: cercetare abuzivă – 6 infracţiuni; represiune nedreaptă – 4 infracţiuni; instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii; influenţarea declaraţiilor; inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii; inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual – 10 infracţiuni; abuz în serviciu – 3 infracţiuni.
Totodată, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de PÎCCJ, în acelaşi dosar a fost trimis în judecată un fost ofiţer de poliţie judiciară, pentru: complicitate la cercetare abuzivă – 6 infracţiuni; complicitate la represiune nedreaptă – 4 infracţiuni; complicitate la instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii; complicitate la influenţarea declaraţiilor; complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii; complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei impropriil; fals intelectual – 10 infracţiuni; complicitate la abuz în serviciu – 3 infracţiuni.
“Din probatoriul administrat a rezultat că primul inculpat, în calitate de procuror în cadrul DNA – ST Ploieşti, cu ajutorul celui de-al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară detaşat la DNA – ST Ploieşti, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de unele dintre acestea, ştiind că sunt nevinovate”, se arată în comunicat.
“Totodată, primul inculpat, cu ajutorul celui de-al doilea, în mod repetat, ar fi determinat mai mulţi martori (unii cu identităţi protejate) să dea declaraţii mincinoase în dosarele penale menţionate anterior şi mai mulţi denunţători să formuleze denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, denunţurile fiind ulterior clasificate, cu consecinţa vătămării drepturilor procesuale ale persoanelor vătămate”, mai arată PÎCCJ.
Mircea Negulescu, probleme grave cu justiția
Mircea Negulescu a fost reţinut, pe 15 iulie, de procurorii SIIJ în legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat şi Victor Ponta. Alături de “Portocală”, a fost reţinut şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, care l-ar fi ajutat pe acesta. În cele din urmă, magistrații au hotărât ca ambii să fie cercetaţi sub control judiciar.
Potrivit procurorilor, Victor Ponta ar fi primit 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a pune la punct vizita ex-premierului britanic Tony Blair în România. În schimbul banilor, l-ar fi desemnat pe celebrul om de afaceri drept candidat pe listele PSD.
În iunie, Parchetul General anunţa că procurorii din cadrul SIIJ a Parchetului de pe lângă ÎCCJ au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Negulescu pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor – patru infracţiuni; participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
În acel dosar, Mircea Negulescu este acuzat că, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi “ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane”.
De asemenea, “Portocală” ar fi “realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”.