O femeie din Odobești, în vârstă de 56 de ani, omorâtă în bătaie, într-o parcare. Un suspect a fost reținut

Publicat: 17 01. 2022, 08:43
Actualizat: 17 01. 2022, 10:37
Foto ilustrativ

Polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă, după ce o femeie de 56 ani a fost găsită inconștientă într-o parcare din localitatea Odobești, județul Vrancea. Ulterior, ea a murit la spital.

UPDATE 10.30. Un suspect a fost reținut

Bărbatul bănuit că a ucis-o pe femeie a fost identificat și a fost reținut pentru 24 de ore, transmite Poliția.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Duminică seară, în jurul orei 19:00, poliţiştii din Odobești au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, într-o parcare din localitate se află o femeie inconştientă.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliției Orașului Odobești, specialiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale precum şi un echipaj medical, transmite Poliția Vrancea.

Femeia de 56 de ani, din Odobești, a murit la spital, conform sursei citate.

Femeia avea mai multe lovituri în zona feţei, dar necropsia va stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul, conform oamenilor legii.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.