Noi dezvăluiri în cazul profesorului Marius Balo, condamnat la închisoare în China. De ce nu a putut fi transferat în România
Ministerul Justiţiei a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă că motivul pentru care nu s-a putut realiza transferul în România a profesorului Marius Balo, deţinut în China, a fost din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus din întreaga lume.
Profesorul clujean în vârstă de 40 de ani a fost întemnițat în urmă cu aproximativ opt ani în China. Marius Balo și apărătorii lui au susținut că motivul pentre care românul a fost reținut a fost un prejudiciu 80 de dolari. Ministerul Justiției din România a mai transmis că prejudiciul a fost de 350.000 de dolari.
Instituția a mai anunțat că a început consultări informale cu omologii chinezi încă din iulie 2016, ca urmare a faptului că doi dintre cetăţenii români deţinuţi în China şi-au exprimat intenţia de a fi transferaţi în România, iar Marius Balo face parte dintr-un grup de patru cetăţeni români condamnaţi pentru infracţiuni comise pe teritoriul chinez.
Motivul pentru care Balo nu a putut fi transferat
De asemenea, instituția a precizat motivul pentru care nu s-a putut realiza transferul acestuia în România.
Ca urmare a eforturilor depuse de Ministerul Justiţiei şi AR la Beijing, transferarea a fost aprobată atât de autoritățile române, cât și de cele chineze, dar aducerea în țară a persoanei condamnate nu s-a putut efectua din cauza din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID 19, RPC impunând restricții dure. Finalizarea procedurii de transfer, inclusiv oferirea garanțiilor solicitate de partea chineză anterior transferării persoanei condamnate, a coincis cu izbucnirea pandemiei în China şi apoi în Europa”, au transmis reprezentanții Ministerului Justiției.
Cine este Marius Balo
Clujeanul Marius Balo s-a stabilit în China în 2010 și a lucrat ca expert străin și ca profesor de engleză, după cum a mărturisit, în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang Beijing.
Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. În 2014, pe 28 martie, profesorul a fost arestat pentru un prejudiciu de 350.000 de dolari.
În 2016, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce a recunoscut fapta, și a fost închis într-un penitenciar de maximă siguranță din Shanghai.
Citește și Marius Balo, profesorul clujean, își va ispăși întreaga pedeapsă în închisoarea comunistă din China