Furt impresionant în Belgia. Mai multe persoane au sustras 59 de opere de artă – tablouri şi sculpturi, apreciate la o valoare de aproximativ de 160.000 euro. Autorităție au recuperat 46 dintre tablourile sustrase, acestea fiind descoperite în București.
Ieri, 15 septembrie 2021, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în București, într-o cauză privind un ordin european de anchetă, emis de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei.
În fapt, cercetările vizează furtul unor obiecte de artă – tablouri, faptă săvârșită pe teritoriul Regatului Belgiei în luna martie a acestui an, prejudiciul fiind estimat la 160.000 euro.
În urma cercetarilor au fost identificate și ridicate 46 de tablouri din cele 59 reclamate ca sustrase.
Cercetările vor fi continuate de către autoritățile judiciare ale Regatului Belgiei.
Activitățile desfășurate pe parcursul acestei zile au fost efectuate în prezența unor polițiști belgieni și a unui judecător de instrucție.
„În realizarea atribuţiilor conferite de Legea nr. 302/2004 rep., privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată lucrarea nr. 2836/11-5/2021 având ca obiect ordinul european de anchetă emis la data de 31.08.2021 de către un judecător de instrucție din Anvers – Regatul Belgiei.
În fapt, autorităţile judiciare belgiene efectuează cercetări cu privire la sustragerea de către persoane necunoscute la data de 02.03.2021 dintr-o boxă aflată într-un depozit securizat din Anvers a unui număr de 59 de opere de artă – tablouri şi sculpturi, apreciate la o valoare de aproximativ de 160.000 euro.
Astfel, pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor indicate în ordinul european de anchetă, la data de 15.09.2021 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a desfăşurat activități, respectiv o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate un număr de 46 dintre tablourile sustrase, ce urmează a fi predate autorităților judiciare belgiene.
La activități au participat, alături de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, un judecător de instrucţie şi doi inspectori de poliţie de la Departamentul de Poliţie Anvers — Regatul Belgiei, care continuă ancheta în această cauză.
Activităţile au fost realizate de către o echipă formată din procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureştişi lucrători de poliţie ai Serviciului de Investigaţii Criminale de la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepiurilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăție” se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.