Prima pagină » Justiție » Percheziții DNA la primăria condusă de Robert Negoiță. Procurorii au suspiciuni de corupție în legătură cu emiterea unor acte administrative ce vizează funcționarea teraselor de pe malul Dâmboviței

Percheziții DNA la primăria condusă de Robert Negoiță. Procurorii au suspiciuni de corupție în legătură cu emiterea unor acte administrative ce vizează funcționarea teraselor de pe malul Dâmboviței

Percheziții DNA la primăria condusă de Robert Negoiță. Procurorii au suspiciuni de corupție în legătură cu emiterea unor acte administrative ce vizează funcționarea teraselor de pe malul Dâmboviței
Primăria Sector 3 / Sursa foto: listafirme

Procurorii DNA au descins, miercuri, la sediul Primăriei Sectorului 3 din București, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL. Anchetatorii au suspiciuni de corupție în legătură cu emiterea unor acte administrative.

Faptele de corupție ar fi fost săvârșite între 2015 și 2021.

În total, procurorii fac 17 percheziții în București și județul Ilfov.

Surse judiciare consultate de GÂNDUL au precizat că se ridică documente legate de funcționarea teraselor de pe malul Dâmboviței.

DNA: Suspiciuni de corupție în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.

În cursul zilei de 01 februarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, anunță DNA, într-un comunicat de presă.

Vă recomandăm să citiți și:

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și