Persoane vulnerabile, aflate sub protecția DGASPC, racolate de proxeneți și obligate să se prostitueze / Patru persoane au fost reținute
Două persoane vulnerabile, beneficiare ale unor măsuri de protecție în cadrul DGASPC, au fost recrutate și obligate să practice prostituția în București. Grupul infracțional a fost destructurat, patru persoane fiind arestate preventiv.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.
Din cercetările efectuate a rezultat că în intervalul iunie 2021 – martie 2024, pe raza municipiului București s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat sub coordonarea unui inculpat, scopul fiind exploatarea sexuală a două victime prin obligarea la practicarea prostituției. În cursul anului 2023 la acest grup infracțional a aderat un alt inculpat.
Cine e „capul” rețelei
Potrivit DIICOT, liderul grupului împreună cu un alt membru au recrutat, în anul 2021 și respectiv 2022, două persoane, ambele aflate într-o vădită stare de vulnerabilitate (situații familiale dificile, beneficiare ale unor măsuri de protecție în cadrul DGASPC) și sub pretextul oferirii unui loc de muncă și dezvoltării unor relații care le-a creat sentimentul apartenenței la o familie, le-au convins să se stabilească în București după care le-au obligat, inclusiv prin acte de violență fizică și psihică, să practice prostituția în folosul lor.
„Atribuțiile în interiorul grupului infracțional organizat au fost clar determinate, liderul stabilind locațiile în care victimele erau cazate și practicau prostituția, ceilalți membri promovând pe diferite site-uri anunțuri de servicii sexuale, asigurând supravegherea și colectarea sumelor obținute din activitate infracțională. De asemenea, unul dintre inculpați, simulând o relație sentimentală, a indus în eroare una dintre persoanele vătămate, determinând-o și în acest mod să accepte practicarea prostituției, creându-i convingerea că astfel face un serviciu familiei”, arată DIICOT, citată de Mediafax.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate duminică în București, a fost găsită una dintre persoanele vătămate, căreia reprezentanții unei fundații specializate i-au oferit asistenţă completă şi adăpost protejat.
De asemenea, au fost identificate și ridicate documentele de identitate ale altei persoane vătămate, telefoane mobile, bijuterii, înscrisuri și carduri bancare, o sumă de bani în lei precum și alte mijloace de probă.
Luni a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.