Prima pagină » Justiție » Parchetul General verifică pretinse fapte de infracțiuni contra umanității, represiune nedreaptă și altele ca urmare a sesizărilor unei asociații depuse după anularea alegerilor din 2024

Parchetul General verifică pretinse fapte de infracțiuni contra umanității, represiune nedreaptă și altele ca urmare a sesizărilor unei asociații depuse după anularea alegerilor din 2024

Parchetul General verifică pretinse fapte de infracțiuni contra umanității, represiune nedreaptă și altele ca urmare a sesizărilor unei asociații depuse după anularea alegerilor din 2024

Parchetul instanței supreme a anunțat, miercuri seară, prin intermediul unui comunicat de presă, că se fac cercetări față de unele fapte, într-un caz format în urma depunerii a 600 de sesizări din partea unei asociații, între faptele reclamate de aceasta numărându-se și cele de infracțiuni contra umanității, represiune nedreaptă sau inițierea sau aderarea la un grup infracțional organizat, totul legat de anularea alegerilor prezidențiale din anul 2024.

Articolul 439 din Codul Penal este cel în care sunt descrise și sancționate faptele contra umanității. La litera „j” a acestui articol se arată că „persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional” se pedepseşte „cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Sondaj Gândul


Vrei să treacă Guvernul Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Dosarul trebuia deschis

„Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, la nivelul Secției de urmărire penală a fost constituit un dosar penal.

La data de 27 iulie 2026, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (cu privire la faptă).

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem reprezintă o etapă procedurală obligatorie, prevăzută de Codul de procedură penală, în cazul sesizărilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Având în vedere caracterul nepublic al urmăririi penale, nu pot fi comunicate informații suplimentare”, explică instituția în comunicatul remis miercuri seară.

Cine a sesizat procurorii

Surse judiciare afirmă că asociația din partea căreia ar fi fost depuse plângerile și sesizările ar fi „Valul Democrației” și arată că faptele indicate în aceste documente ar cuprinde o paletă largă din Codul Penal.

Aceleași surse atrag atenția că dosarul format urmare contabilizării acestor 600 sesizări și plângeri nu ar avea nicio legătură cu recentul dosar al finanțării campaniei lui Călin Georgescu, în care a fost deferit justiției Bogdan Peșchir.

Pentru ce va fi judecat Peșchir

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, la data de 9 octombrie 2026, a lui Bogdan Peșchir sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Bogdan Peșchir, presupusul principal finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost trimis în judecată în dosarul pentru coruperea alegerilor din noiembrie 2024.

Aproape 300.000 de dolari posibil girați pentru a determina alegătorii să îi acorde lui Georgescu în 2024

Potrivit anchetatorilor, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 – 27 noiembrie 2024, ora 21:00, inculpatul ar fi dat foloase în valoare totală de 290.225,90 de dolari, în scopul determinării alegătorilor să voteze un anumit candidat la alegerile prezidențiale organizate în anul 2024.

Foloasele ar fi fost date în două modalități:

  •  868 de gift-uri trimise pe platforma de socializare TIK TOK, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 – 27 noiembrie 2024, ora 21:00, în valoare de 251.065,11 de dolari, către 105 utilizatori și
  • 6 transferuri de criptomonedă trimise în perioada 18 noiembrie 2024, ora 16:59 – 25 noiembrie 2024, ora 12:18, în valoare de 39.160,31 de dolari, către două persoane.

Mecanismul de influențare a campaniei electorale s-ar fi desfășurat pe trei paliere, mai susțin procurorii de caz.

I. Cooptarea unor influenceri cu expunere ridicată pe platformă și cu trecere în rândul persoanelor preocupate de teme și dezbateri electorale derulate în mediul virtual, prin remunerarea lor sistematică pentru promovarea și susținerea candidatului și a platformei sale (disimulate sub forma unor prezumtive activități creative derulate în cadrul unor sesiuni prelungite de conferințe LIVE pe platforma TIK TOK).

De menționat că inculpatul ar fi influențat în mod determinant temele abordate, direcționând alegătorii în mod implicit, dar neechivoc, să-și exprime opțiunea electorală pentru acest candidat, ca o modalitate de susținere a valorilor comune împărtășite de participanții la sesiuni.

Fiecare influencer ar fi primit câte 390 de lei la fiecare 20.000 de utilizatori

Bogdan Peșchir ar fi antrenat resurse financiare masive, distribuite atât de către el, cât și de către creatorii de conținut, sub formă de gift-uri și transferuri criptomonede;

„II. Oferirea efectivă de către inculpat de gift-uri în sesiuni online către alegătorii explicit-
manifești ai candidatului și către potențialii votanți cooptați și angrenați în acest cadru, mai mult, conturându-se o idee a utilizatorilor platformei că, în cazul în care votează candidatul, vor primi gift-uri de la inculpat;

III. Oferirea directă, prin transfer bancar, a unor sume de bani unor persoane interesate să-
și manifeste opțiunea electorală pentru candidat și care și-au asumat sarcina să determine alte persoane din sfera relațională apropiată”, mai arată procurorii.

Fiecare influencer ar fi primit 390 de lei pentru 20.000 de utilizatori. Deși angrenați în campania de sugestionare și influențare a potențialilor votanți, influencerii nu ar fi reprezentat decât masa primordială critică controlată, orientată către determinarea votanților în a-și exprima opțiunea de vot în favoarea candidatului.

Acest lucru s-ar fi realizat prin prezentarea de campanii de promovare a platformei program a candidatului ori a unui set de principii cu care acesta și votanții eventuali se identificau.

Prin acțiunea lor, materializată sub forma îndemnului generalizat la vot în cadrul sesiunilor LIVE, acești vectori de influență l-ar fi ajutat în mod mașinal pe inculpat să își atingă scopul coruperii alegătorilor.

Ce pedeapsă riscă Bogdan Peșchir pentru infracțiunea de corupere a alegerilor

Potrivit Codului Penal 2009, Articolul 386, infracțiunea de corupere a alegătorilor se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la trei ani și interzicerea anumitor drepturi și libertăți.

„(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, notează sursa citată.

Bogdan Peșhir a fost arestat preventiv în martie 2025

Bogdan Peșchir, cunoscut sub pseudonimul BogPR, este cel despre care anchetatorii susțin că ar fi finanțat o bună parte din campania electorală a lui Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, derulată în mare parte pe TikTok.

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv în 21 martie, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. Acesta a fost ulterior eliberat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce europenii nu au încredere în alimentele dezvoltate cu tehnologii inovatoare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră